Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Klaus Iohannis, MESAJ pentru "cârcotaşi": "Ce am făcut pănă acum? M-am suit în capul lor"
Klaus Iohannis a participat la întâlnirea regională a PNL-iştilor de la Romexpo, unde s-au adunat circa 2.000 de liberali. Preşedintele a făcut şi câteva declaraţii, în care a criticat din nou guvernarea PSD, pec are o vede deja dată jos după moţiunea de mâine.
Sursa foto: captură Antena 3

"Sunteţi mulţi şi sunteţi hotărâţi. Vom câştiga împreună! Pentru asta este nevoie de multă implicare şi de multă luptă!", a declarat preşedintlee Klaus Iohannis, la Romexpo.

"Voi reprezentaţi, dacă pot să mă exprim aşa, cele mai puternice şi cele mai vizibile organizaţii. Azi sunt un muntean, sau un ilfovean sunt un bucureştean, dar sunt împreună cu voi".

 

Klaus Iohannis: "Să nu capete glas cârcotaşii de peste tot..."

 

Şeful statului a dezvălui că nu foarte mulţi au crezut în succesul la alegerile europarlamentare şi a reiterat, totodată, dorinţa ca guvernul Dăncilă să cadă.

"Faptul că PNL a câştigat alegerile europarlamentare este senzaţional. Faptul că am câştigat şi referendumul pentru justiţie este notabil. Nu au fost mulţi siguri că vom câştiga. Eram eu, Ludovic şi încă doi, trei. A fost doar începutul. Ne pregătim pentru alegerile prezidenţiale. Dacă citesc entuziasmul vostru, şansele noastre sunt mari. După care trebuie să câştigăm localele şi parlamentarele şi de atunci începe reconstrucţia Româiei.

Începem prima fază mâine, după ce cade guvernul Dăncilă.

Vreau să fiu foarte clar, ca să nu încapă îndoială şi să nu capete glas cârcotaşii de peste tot, şi în stânga, şi în dreapta. Eu îmi doresc foarte mult ca moţiuea de mâine, din parlament, să fie încununată cu succes. Acest guvern eşuat, acest guvern în derută, trebuie asă plece acasă. Iar voi sunteţi cei în jurul cărora se va construi un guvern care asigură o tranziţie serioasă, coordonată, până la alegerile parlamentare".

 

Klaus Iohannis: "Dacă vrem să fim foarte sinceri, poate şi noi puteam să lucrăm mai mult"

 

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întrebat retoric cum a ajuns România să fie condusă de PSD, moment în care a recunoscut că şi PNL ar fi putut să facă mai mult în timpul campaniei din 2016.

Cum am putut noi, românii, să ajungem în această situaţie extrem de neplăcută şi neaşteptată? Cum am putut să ajugem să fim conduşi de acest PSD deraiat, debusolat şi să avem un guven care face atâta rău României?

PSD a condus în mare majoritatea anilor, dar ce s-a întâmplat în ultimii trei ani este nemaivăzut şi nemaiauzit. PSD este principala piedică în dezvoltarea României.

PSD a ajuns la putere după alegeri unde lumea nu s-a dus. Dacă vrem să fin foarte sinceri, poate şi noi puteam să lucrăm mai mult, să fim mai activi, mai convingători şi să îi ducem pe români la vot.

Poate de data aceasta reuşim un pic mai mult pentru că ne-am săturat de acest PSD care a promis marea cu sarea românilor apoi au făcut ce ştiu mai bine, să ocupe funcţii cu persoane de multe ori incompetente dar de fiecare dată supuse conducerii pesediste. Şi ce au realizat? Au realizat ceva inimaginabil: o involuţie a României, într-o perioadă în care am fi avut atâtea şanse de dezvoltare.

Dacă nu ne-am fi împiedicat de acest PSD, am fi putut să fim în rand cu naţiile mari ale Europei. Europa ne respectă, ne doreşte. Dar noi, cu pesediştii noştri, care au condus pe contrasens. Au intrat din prima zi pe contrasens cu românii şi acolo au rămas".

 

Klaus Iohannis: "Ce am făcut eu în acest timp?"

 

Şeful statului a ţinut să le dea şi un răspuns celor care s-au întrebat până acum, în spaţiul public, ce a făcut în timpul mandatului său pentru a stopa derapajele PSD.

"Ce am făcut eu în acest timp? Am făcut tot ce a putut să facă preşedintele României. Nu îmi palce să mă laud, nu sunt omul cuvintelor mari.

Pe cei doi elefanţi de la început, i-am alungat. Nici amnistie şi graţiere nu au reuşit, nici codurile penale nu au reuşit să le strice aşa cum şi-au imaginat. Nu pentru că le-a venit mintea la cap. M-am suit eu în capul lor. Şi legile justiţiei, de câte ori le-am trimis la CCR, nu au ieşit perfecte, dar nu au ieşit aşa cum au vrut ei. A mai rămas treaba cu Secția specială de rezolvat și o rezolvăm și pe asta.

Pesediştii au încercat să se răzbune fizic pe români. Vă mai amintiţi 10 august, români paşnici întâmpinaţi de jandarmi echipaţi pentru război urban. Aşa au încercat pesediştii să înăbuşe nemulţumirile românilor. Nu au reuşit. Românii le-au arătat-o. În 26 mai nu au mai stat acasă. S-au dus la vot şi a câştigat PNL!", a mai spus şeful statului, la adunarea liberalilor de la Romexpo.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?