Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român a stat în închisoare NEVINOVAT. Despăgubire incredibilă acordată de statul italian, după 9 ani de procese
WhatsApp
Un român din Italia care a stat nevinovat în închisoare a primit o despăgubire de numai 19.000 de euro, după 9 ani de procese. 

Presa din Italia scrie despre cazul lui Gabriel Bălăiță, un român acuzat că a bătut și jefuit un cetățean străin în Italia, în anul 2011. El a petrecut 49 de zile în închisoare și 54 de zile în arest la domiciliu, în ciuda faptului că era nevinovat.

Un tribunal a decis, după 9 ani de la fapte, să fie despăgubit de statul italian cu suma de 19.000 de euro, scrie publicația H24 Notizie (sursa în limba italiană).

Românul a fost acuzat că, în data de 6 martie 2011, a bătut și jefuit în localitatea Latina un cetățean străin, fiind ajutat în această infracțiune de un conațional pe nume Bogdan Vasile Gălbează. Potrivit informațiilor de la acea vreme, Bălăiță și complicele său ar fi furat de la victimă 400 de euro și un telefon mobil.

Avocații au luptat pentru a se face dreptate

 

În urma anchetei efectuate de autorități, cei doi români au fost trimiși în judecată, iar Tribunalul din Latina i-a condamnat pe ambii la trei ani și nouă luni de închisoare. Avocații acuzaților, Oreste Palmieri și Giancarlo Vitelli, au contestat decizia la Curtea de Apel și au scos la iveală mai multe neconcordanțe din timpul anchetei, dar și în timpul procesului în primă instanță, obținând astfel achitarea celor doi români.

Gabriel Bălăiță a mers însă și mai departe și a cerut să fie despăgubit atât pentru zilele petrecute la închisoare și sub arest la domiciliu, cât și pentru pierderea locului de muncă, suma cerută ridicându-se la 364.000 de euro.

Curtea de Apel din Roma i-a acordat cetățeanului român o despăgubire de numai 19.000 de euro.

roman arestat nevinovat despagubiri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel