Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un român a aruncat un obiect pe jos. După ce l-au verificat, carabinierii l-au ARESTAT imediat
WhatsApp
Un român a fost arestat în Italia, după ce carabinierii l-au văzut aruncând un obiect pe jos.  

Mmebrii ai unui echipaj de poliție din Prato (provincia Prato), care se plimbau pe strada Siena, au observat un tânăr care a aruncat un obiect pe stradă. Când au văzut ce era de fapt, oamenii legii l-au reținut imediat.

Potrivit unui comunicat al poliției, incidentul s-a petrecut luni, 30 noiembrie, în jurul orei 15.45. La vederea oamenilor legii, un tânăr a aruncat imediat un obiect.

Pentru că li s-a părut un comportament suspect, polițiștii au verificat obiectul și nu mică le-a fost surprinderea când au descoperit că acesta era un tăietor de metal, utilizat de cei care se ocupă cu spargerile de apartamente sau case. 

Agenții l-au reținut pe bărbat și l-au identificat. Este vorba de un român în vârstă de 25 de ani, rezident la Pistoia, care avea antecedente. Pe numele său exista în baza de date, un document emis la 31 august 2020, cu interdicția de a reveni în oraș timp de doi ani.

Românul a fost reținut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel