Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Un muncitor român a fost găsit mort în stradă
WhatsApp
Un muncitor român, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit mort ieri după-amiază, în stradă, localitatea Pagani, provincia Salerno, Italia.
Sursa foto: captură milanotoday.it

Potrivit salerno.occhionotizie.it, trupul neînsuflețit a fost găsit în jurul orei 16.00, pe via Amalfitana, chiar pe strada pe care acesta locuia. Când a fost găsit cadavrul, bărbatul purta hainele de muncă și, probabil, avea o rană tăiată pe partea dreaptă a pieptului. În apropierea corpului se afla un rucsac roșu și mănuși de tâmplar.

Inițial, autoritățile s-au gândit la crimă, dar în ultimele ore această ipoteză a fost reevaluată: nu este exclus faptul că poate fi și o moarte naturală, dar carabinierii nu exclud nicio pistă. 

Drumul a fost închis circulației timp de câteva ore. După ora 19.00, traficul a fost redeschis.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru a i se face autopsia. 

Alarma au dat-o vecinii care au descoperit că românul nu se mai mișcă. La fața locului au intervenit mai multe patrule ale poliției conduse de locotenentul Cannatelli. Deocamdată investigațiile sunt strict confidențiale.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel