Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Românul evadat din arest în urmă cu 2 săptămâni a fost găsit: A mai comis câteva furturi între timp...
Un român din Italia a  fugit din arest la domiciliu, unde fusese plasat pentru o infracţiune de furt. El a fost căutat la scară largă, inclusiv cu elicopterele, vreme de 2 săptămâni. Ieri a fost identificat la Pastorano.
carabinieri_cosenza

Românul de 31 de ani  a evadat luni, 5 octombrie, din localitatea Caiazzo, unde era ținut în arest la domiciliu pentru mai multe furturi. Bărbatul a jefuit o mașină în Vitulazio, înainte de a se îndrepta spre Capua. În ciuda faptului că se afla în arest la domiciliu, plecase de acasă și jefuise între timp și o femeie din Bellona. 

Vreme de câteva zile a fost căutat cu elicopterele între Capua, Pignataro Maggiore și Vitulazio din zona Caserta. Carabinierii au mers pe străzi și  au verificat mai multe case, unde fugarul de 31 de ani s-ar fi putut ascunde. 

Încolțit de carabinieri, a încercat să fugă iar

 

A fost găsit de carabinierii stației Vitulazio cu ajutorul colegilor din secția de radio mobilă a companiei Capua la casa fratelui său din Pastorano,  luni, 19 octombrie. Militarii au urmărit mașina în care se deplasa fugarul, un Fiat Panda care s-a dovedit a fi produsul unui furt comis cu o zi înainte la Prato. Mașina a fost observată parcată acasă la ruda sa.

Românul, TC,  a fost înconjurat de militari și totuși a încercat să fugă, dar a fost imediat oprit și arestat de carabinieri și transferat la închisoarea Santa Maria Capua Vetere. În timpul unei percheziții, carabinierii au găsit o foarfecă și suma de 330 de euro asupra sa. 

Acum va trebui să răspundă pentru evadare, jaf și rezistență la un oficial public. Mai mult, în timpul evadării din Caiazzo a fost responsabil pentru jaful unei mașini, o Alfa Romeo 147, potrivit Casertanews.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?