Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Român, găsit cu capul zdrobit pe marginea unui drum. După săptămâni de chin, Nicu a murit: „Fratele meu a fost atacat!”
WhatsApp
Nicu H., un român de 34 de ani, a fost găsit cu capul zdrobit, la finele lunii august, pe marginea unui drum din Castelnuovo Rangone, provincia Modena, Italia. Ieri, Nicu a pierdut lupta cu viața și a murit pe patul de spital. Astăzi, procurorul a început investigația pentru crimă.

Nicu a fost găsit în stare gravă de-a lungul străzii Nuova din Castelnuovo Rangone, la 25 august, și a murit ieri la spitalul din Baggiovara, iar procurorul deschide acum un caz pentru crimă, dată fiind că este ipoteza cea mai probabilă.

La început, carabinierii care conduceau anchetele aveau în vedere și ipoteza unui accident rutier, însă o singură fractură raportată de craniu a dus la excluderea acestui scenariu.

Sora lui, Veronica, îl însoțise cu puțin timp înainte la o petrecere, la Formigine: în jurul orei 1.40, el încercase să o contacteze, dar ea nu a auzit acest apel. Românul a fost găsit întins pe jos, la două dimineața, inconștient în strada Bellaria, la granița dintre Modena și Montale, lângă fostul restaurant „Fazenda”, care a fost mult timp cunoscut ca un loc de întâlnire pentru traficanții de droguri.

Inițial procurorul a deschis o anchetă pentru răniri foarte grave, dar acum ipoteza infracțiunii este aceea a crimei.

 

Sora românului: „Vrem adevărul, l-au atacat”

 

Nicu nu s-a trezit niciodată din comă. Apărarea este încredințată avocaților Ghini și Ascari și și-a desemnat propriul medic legist. Familia cere să facă lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat de fapt în acea noapte.

„Cu siguranță fratele meu a fost atacat. A stat în Italia de puțin peste un an și a locuit cu mine ceva vreme. După aceea s-a mutat cu alți oameni în cabana respectivă: i-au cerut să plătească 500 de euro o lună pentru o cameră mică și, printre altele, toată lumea ocupa ilegal acea casă. Își pierduse slujba. Nu era un băiat rău, nu consuma droguri, dar băuse din când în când. În seara aceea l-am dus la o petrecea la Formigine și băuse deja: mi-a spus că va merge apoi să se culce la un prieten. Am primit un telefon la 1.40, dar nu am auzit telefonul și astăzi chestia asta mă face să mă simt groaznic. Poate că el căuta ajutor, dar nu voi ști niciodată. A doua zi dimineață au sosit carabinierii și am fugit la spital: persoana aflată în comă pe acel pat era fratele meu. În ziua în care a fost găsit ar fi trebuit să plece la Roma să înceapă un nou serviciu”, a povestit Veronica în fața judecătorilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel