Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. O româncă a MURIT după 14 zile de chin. "M-au bătut doi bărbați!". Poliția crede a mințit pentru a-și acoperi soțul
WhatsApp
O româncă în vârstă de 40 de ani a murit, vineri, într-un spital din Roma, după două săptămâni de chin. Femeia a susținut că a fost bătuta și agresată sexual de doi bărbați, însă polițiștii sunt de părere că l-a acoperit pe soțul său. 
Foto ILUSTRATIV

Autoritățile italiene au deschis o anchetă în cazul unei românce care locuia în cartierul Tomba di Nerone și lucra ca îngrijitoare de bătrâni. Oamenii legii au rezerve serioase cu privire la mărturia femeii, care a spus, la momentul internării în spital, că a fost bătută și agresată sexual de doi bărbați.

Primul indiciu că femeia ar putea să acopere pe cineva este că nu s-a prezentat la spital imediat după agresiune, ci la câteva zile distanță, când s-a simțit din ce în ce mai rău.

Potrivit publicației Il Messaggero, autoritățile au bănuiala că românca l-a apărat pe soțul său până în ultima clipă a vieții.

"Doi bărbați m-au atacat"

 

În momentul internării la spital, femeia a povestit că a fost bătută și violată în ajunul Anului Nou, de doi bărbați pe care nu îi cunoștea,.

"Doi bărbați m-au atacat și au încercat să mă violeze. Am încercat să mă apăr. Eram la serviciu. Erau români ca și mine, dar mai mult de atât nu știu să vă spun, nu-i cunoșteam”. Acestea sunt ultimele cuvinte pe care românca le-a spus înainte de a intra în comă. Ieri s-a stins din viață și a luat în mormânt cu ea adevărul.

Va fi efectuată o autopsie

 

În urma inspecției urmelor de pe corp, în special în zona ficatului, l-au determinat pe procuror, informat de medici și anchetatori, să deschidă o anchetă pentru crimă. Doi medici legali vor avea astăzi sarcina să determine cauza morții, după ce vor efectua autopsia.

Numele soțului său figurează în registrul persoanelor suspectate de violență în familie. În luna iulie, vecinii celor doi au chemat carabinierii deoarece din apartamentul lor se auzeau țipete și zgomote suspecte. Agenții secției de poliție Flaminio s-au prezentat la domiciliul familiei de români, iar femeia a făcut tot posibilul să minimizeze faptele.

Ea le-a spus polițiștilor că s-a certat cu soțul, dar nu a fost nimic grav. "De câteva ori, în timp ce era puțin beat, mi-a dat câte o palmă, dar se mai întâmplă, nu-i nimic grav.”

Bănuielile anchetatorilor se îndreaptă acum spre partenerul de viață al femeii, cel pe care a încercat să-l apere până în ultima clipă a vieții sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel