Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Metoda "Îmbrățișarea" face o nouă victimă. O româncă, care a furat un ceas Rolex, arestată
WhatsApp
Carabinierii stației Castelverde au denunțat o româncă, în vârstă de 37 de ani, cunoscută  cu antecedente penale, pentru furt. Femeia a fost identificată recent ca fiind autoarea unui furt, care a avut loc la mijlocul lunii iulie, comis cu „tehnica îmbrățișării”.
Italia. Român prins în timp ce încerca să fure alcool în valoare de 50 de euro

Românca, cu domiciliul în provincia Bergamo, a abordat, în luna iulie, pe o stradă din  Castelverde, o doamnă în vârstă, pe care o abordase sub pretextul unei scuze.  Era în jurul prânzului, când victima se deplasa cu bicicleta spre  casă, după ce fusese la cumpărături. La un moment, a fost oprită de o femeie care cerea informații. Aceasta a rugat victima să-i scrie pe o hârtie numele străzii pe care se aflau. Ulterior, drept mulțumire, românca și-a îmbrățișat victima. În câteva momente, i-a sustras pe încheietura brațului ceasul Rolex de aur și a fugit spre o mașină, care o aștepta, scrie cremonaoggi.it.

Victima a mers la poliție unde a depus o plângere, iar militarii Castelverde au început imediat investigațiile, inclusiv prin studierea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video din zonă. Datorită recunoașterii fotografice, agenții de poliție au reușit să o identifice pe infractoare. Românca, de 37 de ani, a fost, recent, identificată și este cercetată pentru furt cu dexteritate.   

 

 

Doi români au rănit, vara trecută, un bătrân, pentru un ceas Rolex

 

 

 

Reamintim că metoda „Îmbrățișarea” este folosită deseori de hoți, pentru a sustrage de la victime ceasuri scumpe și bijuterii de aur. Vara trecuta, carabinierii echipei mobile Bologna, în timpul unui control care viza prevenirea și reprimarea infracțiunilor împotriva proprietății și, în special, furturile ceasurilor de lux prin utilizarea așa-numitei tehnici de îmbrățișare, au arestat, doi cetățeni români, un bărbat și o femeie.

Cei doi s-au apropiat de un bărbat în vârstă, cu scuza de a cere indicații. Apoi l-au împins pe bătrânul care a căzut și i-au furat ceasul Rolex, pe care acesta îl purta la încheietura mâinii. Victima a raportat traume și răni, inclusiv o fractură a încheieturii mâinii și o leziune a arcului sprâncenelor. Medicii de la spitalul local Sant'Orsola, care l-au îngrijit, i-au dat un prognostic de 35 de zile de tratamente.

Cei doi autori ai jafului au fost identificați de martori, în timp ce se aflau într-o mașină Renault Megane Scenic. Românii au fost arestați și puși la dispoziția Autorității Judiciare, transmite Poliția de stat. Judecătorul pentru investigații preliminare. Alberto Ziroldi, a trimis-o pe femeie în arest la domiciliu, având în vedere nu doar pericolul de evadare, ci și pericolul repetării unor infracțiuni similare. Bărbatul a fost identificat ca fiind autorul unui alt jaf violent și agravat, comis pe 22 mai, în parcarea unui centru comercial. Alături de doi complici, acesta ar fi atacat un bărbat în vârstă de 83 de ani.  Anchetele, coordonate de Parchetul de la Bologna, sunt încă în desfășurare. Anchetatorii nu exclud implicarea celor doi suspecți în infracțiuni penale similare.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel