Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia. Mesajul unui tânăr bolnav de coronavirus, transmis de pe patul din spital: Nimeni nu e invincibil
WhatsApp
Mesajul emoționant al unui tânăr italian infectat cu noul tip de coronavirus transmis de pe patul din spital a devenit viral pe rețelele de socializare.

Tânărul de 29 de ani este internat din data de 15 martie în spitalul din Rovereto, Italia, după ce a fost testat pozitiv cu noul COVID-19.

„După o serie de complicații apărute cât am stat acasă patru zile, într-o după-amiază am fost obligat să chem ambulanța. Odată ce am ajuns la spital, mi-au făcut un test și după opt ore am aflat că este pozitiv. Aveam febră, tușeam, mă durea gâtul, dureri de mușchi și oase și respiram cu dificultate din cauza pneumoniei”, spune Gabriele Mattia de Angelis.

Italianul dorește transmită un mesaj tuturor celor care nu țin cont de recomandările autorităților competente, crezând nu ei nu se pot îmbolnăvi .

„Mă simțeam invincibil, la început nu am dat importanță virusului. Însă, din senin, m-am trezit în spital. Cu toții suntem vulnerabili, de asta trebuie să stați acasă. Nu este adevărat că nu vă poate afecta, să vă facă să suferiți sau chiar mai rău. Mereu am făcut sport și am fost sănătos și am devenit o dovadă vie a ce poți păți dacă ești infectat. Nimeni nu merită asta, fie tineri sau bătrâni. Văd oameni care merg în parc sau continuă să meargă la cumpărături. Vă rog, stați acasă! Fiți responsabili! Fiți altruiști!”, este îndemnul tânărului italian infectat cu coronavirus, transmite ProTV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel