Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Invenţie românească, SUCCES la nivel internaţional
WhatsApp
Cercetătorii din România au testat cu succes un laser care are o putere echivalentă cu o zecime din puterea Soarelui măsurată pe Pământ, scrie haberler.com.
Laser Măgurele

Acest laser este primul dintre cele trei proiecte internaționale cunoscute sub numele ELI (Extreme Light Infrastructure) și cel mai puternic dintre cele produs până acum. Este greu de conceput ce înseamnă 10 PetaWatt, echivalentul a 10.000.000.000.000.000 Watt. Dacă ar fi să facem o comparație, dispozitivele de indicare laser vândute în Statele Unite au o putere de 0,005 Watt.

 

Originea laserului de 10 PW

 

Laserul din România este o parte a proiectului Extreme Light Infrastructure (ELI) demarat la mijlocul anilor 2000 de oamenii de știință din Europa și condus de laureatul Premiului Nobel pentru știință, Gerard Mourou. Scopul proiectului era dezvoltarea infrastructurii de cercetare în domeniul laserelor și extinderea domeniilor de aplicare a laserului.

Proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană. În decurs de câțiva ani, au fost selectate trei țări pentru a găzdui trei noi lasere: România, Ungaria și Republica Cehia. În acest moment, proiectul a obținut finanțare de 850 de milioane de euro din partea Fondului European de Dezvoltare Regională.

Laserul de 10 PW se află într-o bază ELI de la Măgurele, în apropiere de București. Baza a fost înființată pentru studierea fizicii fotonucleare și a domeniilor sale de aplicare.

 

Ce se poate face cu un laser de 10 PW?

 

Cu o putere de 10 PW, oamenii de știință pot efectiv pulveriza materia. Oricât ar părea de interesant, este doar un exemplu. Un laser de această putere poate explica oamenilor de știință cum s-au format metalele grele.

Din punct de vedere al cercetărilor aplicate, baza ELI este importantă pentru cercetările medicale privind tratarea cancerului și pentru studiile privind reducerea deșeurilor radioactive. O putere de 10 PW mai poate avea și aplicații în domeniul securității, fiind utilizabilă în scanarea exterioară a containerelor de transport. 

O putere de 10 PW are aplicații în medicină, securitate și știință însă nu se știe la ce poate fi folosită dacă ajunge pe mâini greșite.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Inedit Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel