Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incident în avionul cu care naționala U21 a României se întorcea din Spania. Selecționer: „Suntem tot timpul expuși, și în autocare, și în avioane“
WhatsApp
În avionul cu care naţionala de tineret a României U21 s-a întors din Spania, unde a efectuat un stagiu de pregătire, doi pasageri s-au plâns de comportamentul elevilor selecționerului Florin Bartu.

Digisport.ro scrie, miercuri, că mai mulţi jucători din naţionala U21 a României au avut un comportament neadecvat în aeroport şi în avionul care a adus lotul din cantonamentul din Spania.

George Cîmpanu (21 de ani, extremă), Ștefan Baiaram (18 ani, extremă) și Jovan Markovic (20 de ani, atacant), jucătorii celor de la CS U Craiova, i-au deranjat pe cei doi cu limbajul vulgar pe care l-au folosit, dar şi că au purtat necorespunzător masca de protecţie.

Florin Bratu nu se afla în acel moment în avion, dar a aflat ulterior despre incidente şi spune că din prisma jucătorilor, lucrurile s-au exagerat. Tehnicianul era în acel moment plecat spre Germania, să asiste la jocul amical Germania U20 – România U20 4-0.

Incident în avionul cu care naționala U21 a României se întorcea din Spania

 

,,Am vorbit cu Baiaram, cu Cîmpanu, mi-au spus că s-a exagerat puțin. Au fost mici probleme. Sunt niște adolescenți, care se mai tachinează în glumă. Nu e bine ce-au făcut, sunt într-un spațiu public, reprezintă naționala României.

Însă echipa venise după 3 ore și jumătate de zbor de la Malaga la Viena, 6 ore și jumătate de stat în tranzit. După, încă o oră de zbor. Situația aceasta pandemică… există nervozitate, vrei să ajungi acasă după 10 de zile de cantonament. Plus că suntem destul de sensibili în această perioadă.

Ei nu au dreptul să reacționeze, îmi cer eu scuze public față de domnul respectiv și de soția dânsului. O să încercăm să-i dezvoltăm în continuare pe acești jucători. Suntem tot timpul expuși, și în autocare, și în avioane, și la antrenamente. Trebuie să avem o conduită foarte bună. Cred că au înțeles. Vom încerca să prevenim aceste lucruri pe viitor.”, a declara Florin Bratu, pentru Digisport.

"O însoţitoare de zbor, româncă, care şi ea a fost abuzată de Cîmpanu şi Baiaram, vine spăşită şi îşi cere scuze în numele companiei pentru zborul cu probleme. Atenţie! Însoţitoarea de zbor era vizibil afectată de tot şi a încercat să îndulcească dimineaţa. Ieşind din avion, se vedea clar după cantitatea de mizerie lasată în urmă, unde începea şi unde se termina delegaţia României la fotbal U21", scrie sursa citată.

Într-un răspuns oferit de FRF se arată că s-a demarat o anchetă internă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sport Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel