Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gunoaie din Italia, aduse și depozitate ilegal în România. Comisarii de mediu au făcut plângere penală
Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au făcut o plângere penală pentru transfer ilegal de deşeuri, după ce au găsit, în curtea unei firme din comuna Sâniob, 189 de tone de gunoaie din materiale textile, plastic şi cauciuc.
Gunoaie din Italia aduse in romania

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Garda de Mediu Bihor, din cele 189.727 kg de deşeuri depistate în sediul firmei cu pricina, 23.400 kg erau deşeuri textile şi diferenţa, 166.327 kg, erau din plastic şi cauciuc.

"Deşeurile provenite din Italia au fost transportate cu un număr de 10 TIR-uri în perioada 4 februarie – 27 martie 2021 către punctul de lucru al societăţii din Sâniob. În timpul controlului, administratorul societăţii a declarat că a introdus în ţară aceste deşeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deţine niciun fel de instalaţie sau alte dotări pentru valorificarea acestor categorii de deşeuri", se arată în comunicatul Gărzii, relatează ebihoreanul.ro.

Comisarii de mediu au sesizat procurorii, care trebuie să stabilească acum dacă s-a comis sau nu o infracţiune, dar şi cine sunt vinovaţii. "Totodată s-a dispus sistarea introducerii în ţară de deşeuri din afara teritoriului României fără respectarea prevederilor legislaţiei specifice privind transferul intracomunitar de deşeuri", a mai transmis Garda de Mediu Bihor. În controlul din Sâniob, comisarii de mediu au fost însoţiţi de poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, al IPJ Bihor. 

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
DCBusiness.ro | 7 mai 2021, 23:11
PLANTA MINUNE care vindecă peste 150 de BOLI