Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Gluma "porci pentru polițiști" se îngroașă: Șeful Serviciului Rutier Giurgiu, demis din funcție de ministrul Bode
WhatsApp
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat primele măsuri în cazul polițistului din Giurgiu care a solicitat în scris atribuirea unui porc drept recompensă de Crăciun: Până când o zbura porcul, am decis eu să-i zbor pe câțiva din funcții.

Șeful Serviciului Rutier Giurgiu a fost înlăturat din funcție prin ordinul ministrului de Interne, Lucian Bode.

„Există o vorbă, când o zbura porcul, se pare că i-a inspirat pe cei de la Poliția Rutieră Giurgiu. Până când o zbura porcul, am decis eu să-i zbor pe câțiva din funcții”, a declarat Lucian Bode.

Măsura intră în vigoare chiar de vineri, 26 noiembrie. De asemenea, ministrul a solicitat declanșarea cercetării prealabile față de un ofițer și cinci agenți de Poliție implicați în acest subiect.

Un polițist de la Serviciul Rutier Giurgiu i-a cerut în scris comandantului său să i se aloce un porc de 160 de kilograme drept recompensă pentru Crăciun. Polițistul a căzut în capcana unor colegi care au glumit spunându-i acestuia că există prevedere legală pentru acordarea unui porc.

Ministrul Bode, mesaj după ce un polițist a fost păcălit de colegi să ceară un porc drept primă de Crăciun

 

"Poliţiştii au umor. Am văzut şi eu această cerere (...) În aceste momente, în care structurile MAI sunt în prima linie în ceea ce priveşte lupta cu pandemia şi acţionăm cu peste 25.000 de efective în fiecare zi, când acţiunile noastre pe linia combaterii infracţionalităţii dau rezultate, o astfel de acţiune a unor nefericiţi, să spun aşa, rămâne în categoria şi poliţiştii au umor (...) La MAI nu aprobăm glume", a spus Bode, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor cu ocazia preluării mandatului de către noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Polițistul a fost păcălit că legea îi permite să primească un porc cu greutatea echivalentă cu vechimea din poliție



Presa a relatat că un agent de la Poliţia Rutieră Giurgiu a cerut superiorilor să primească un porc de Crăciun, el fiind păcălit de un coleg care i-a spus că şefii instituţiei sunt obligaţi prin lege să îl recompenseze cu un porc, iar greutatea animalului este stabilită în funcţie de vechimea sa în Poliţie.

"Am onoarea să vă expun următoarele: vă rog să aprobaţi repartizarea unui porc de Crăciun conform ordonanţei nr.114/2018 din data de 17.11.2021. Având în vedere că am o vechime de 4 ani la Serviciul rutier Giurgiu, aş dori să aibă greutatea în jur de 160 kg. Faţă de cele expuse, rog dispuneţi", a scris poliţistul într-un raport datat 19.11.2021 şi adresat şefului Serviciului Rutier Giurgiu, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel