Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania. ZECI de ROMÂNI, ÎNȘELĂCIUNE cu subvenții Corona și alocații: Peste 1.5 milioane de EURO PREJUDICIU
WhatsApp
Percheziții de amploare în Germania, unde mai mulți români sunt acuzați de fraude cu subvenții acordate de autorități categoriilor de persoane afectate de măsurile de combatere a coronavirusului.

Miercuri dimineață, 2 decembrie, parchetul, poliția și vameșii au pus în aplicare 16 mandate de percheziție și patru mandate de arestare emise pe numele unor cetățeni români cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani. Unul dintre ei a fost localizat în Austria. Peste 100 de autorități au fost implicate în acțiune. 

15 apartamente din Köln, Bergheim, Krefeld, Essen și în orașele austriece Linz și Frankenmarkt, precum și un depozit în Pulheim, au fost percheziționate. Polițiștii au confiscat laptopuri, telefoane mobile și stick-uri USB. În apartamentul unuia dintre învinuiți din Bergheim, ofițerii au găsit un atelier de falsificare, pe care se presupune că făptașii l-au folosit pentru a produce cărți de identitate false și permise de conducere. 52 de ofițeri de la sediul poliției din Köln și 62 de ofițeri de la controlul financiar al muncii ilegale au fost implicați în această operațiune

Patru persoane arestate sunt suspectate de constituire de grup infracțional pentru fraudă comercială cu subvenții și evaziune fiscală, precum și de fals comercial. Investigațiile împotriva unui total de 13 suspecți sunt în curs de desfășurare.

Subvenții corona și alocații pentru copii cu documente false

 

Potrivit autorităților austriece, mai mulți suspecți au primit subvenții Corona de urgență, din aprilie 2020, prin informații false în procedura online, de la guvernul districtului Düsseldorf.

Suspecții au recrutat alți membri ai familiei din România astfel încât să poată solicita ajutorul Corona în favoarea lor prin intermediul internetului. Volumul total al subvenției este estimat în prezent la aproximativ 1,2 milioane de euro, din care aproximativ 800.000 de euro au fost plătiți.

Pe de altă parte, mai mulți român sunt acuzați că au primit fără drept alocații pentru copii, din mai 2013 și că au depus sau extins cererile cu documente de identitate și certificate de înregistrare falsificate,potrivit presei germane, potrivit Stadt Spiegel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel