Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Frontierele țării, tranzitate, în ultimele 24 de ore, de peste 73.000 persoane. Care sunt cele mai aglomerate puncte de trecere
WhatsApp
În data 21.09.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 73.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 27.200 mijloace de transport (dintre care 13.700 automarfare). 
vama_nadlac_septembrie

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 34.300 persoane cu 12.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 38.900 persoane cu 14.600 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 25.300 de persoane şi 14.500 de mijloace de transport (7.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 11.000 de persoane cu 5.400 mijloace de transport.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 45 fapte ilegale (20 infracţiuni şi 25 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 185.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 10.800 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 79 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel