Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
FRF suspendă toate meciurile de fotbal din țară până la sfârșitul lunii
WhatsApp
Federația Română de Fotbal a anunțat, joi, suspendarea tuturor competițiilor de fotbal din țară până în 31 martie, ca urmare a pericolului pe care îl reprezintă virusul Covid-19.

FRF a anunțat printr-un comunicat că decizia a fost luată în cadrul unei ședințe care a avut loc joi și în urma consultărilor avute cu membrii afiliați.

„Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi (joi-n.r.) la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România”, se arată în comunicat.

Așadar, vor fi amânate până după 31 martie meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean.

„În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal”, se mai arată în comunicat.

FRF consideră că, chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porțile închise, un risc ridicat l-ar constitui deplasarea echipelor și a personalului de specialitate.

De asemenea, participarea tricolorilor U16 la turneul de dezvoltare din Bosnia-Herțegovina a fost anulată, la fel ca și meciurile de pregătire ale selecționatei Under 18 cu Finlanda ce trebuiau să aibă loc la Buftea. Ambele acțiuni urmau să se desfășoare în luna martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sport Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel