Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franţa. Unul din 3 focare de COVID-19 apare în şcoli şi universități. "Al doilea val ajunge mai repede decât am crezut"
WhatsApp
Cu 285 de focare de contaminare în curs de anchetă în Franţa, şcolile şi universităţile devin principalalele surse de contaminare, înaintea companiilor şi fabricilor, potrivit ultimului buletin săptămânal de la Agenţia Publică de Sănătate din Franţa (SPF).
scoli_franta

Cu 285 de focare învăţământul, pentru prima dată, este înaintea focarelor apărute în cadrul companiilor şi fabricilor, care înregistrează 195 de focare în Franța. Urmează unităţile sanitare cu 97 şi evenimentele publice sau private: „adunări temporare de oameni” (77), scrie SPF .

În buletinul său anterior, din data de 17 septembrie, şcolile şi universităţile numărau 160 de focare supuse anchetei (22% din total) şi doar 26 din 10 septembrie. Aceste cifre, stabilite „după tipul de comunitate”, exclud unităţile de cazare pentru vârstnici şi „mediul familial restrâns”, specifică instituţia.

În Franţa, un lider al medicilor a avertizat că ultimul val al pandemiei ar putea „copleşi” ţara pe fondul epuizării din rîndul lucrătorilor din domeniul sănătăţii.

Între timp, Patrick Bouet, şeful Consiliului Naţional al Ordinului Medicilor, a declarat săptămânalului Journal du Dimanche: „Al doilea val ajunge mai repede decât am crezut”.

Restricţiile recent introduse pentru a încetini răspândirea bolii în zonele cele mai afectate ale ţării, inclusiv oraşul mediteranean Marsilia şi regiunea Paris, s-au lovit rezistenţa locală, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel