Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fost fotbalist român, mort după un gest șocant. Adrian avea o fetiță
WhatsApp
Gest şocant al unui bărbat de 37 de ani, din Arad, fost fotbalist. Trupul acestuia a fost găsit de paramedici, în faţa unui bloc din Arad, martorii declarând că acesta s-a aruncat de la etajul 7.
masina_politiei_ambulanta

Victima se numeşte Adrian Muşat şi este fost fotbalist la clubul Gloria Arad. În vârstă de 37 de ani, acesta nu s-ar fi aflat la prima tentativă de suicid. Potrivit specialarad.ro, bărbatul avea mai multe probleme personale care l-ar fi determinat să se sinucidă.

Trupul acestuia a fost găsit în această după-amiază în faţa unui bloc de lângă stadionul "Francisc Neuman" din Arad. Martorii le-au declarat poliţiştilor că cel mai probabil bărbatul s-a aruncat de la etajul şapte al blocului.

 

Adrian ar mai fi încercat să se sinucidă

 

Vecinii spun că Adrian nu ar fi fost la prima tentativă de a-şi lua viaţa. El ar fi încercat şi în urmă cu mai mulţi ani să se sinucidă.

Bărbatul era divorţat şi avea o fetiţă.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă şi aşteaptă să finalizarea anchetei pentru a decide oficial dacă bărbatul s-a sinucis sau nu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel