Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Focar la Ministerul Sănătăţii? Încă un angajat, depistat pozitiv cu noul coronavirus
WhatsApp
Încă un angajat al Ministerului Sănătăţii a fost depistat cu COVID-19 în urma testelor RT PCR efectuate, numărul celor infectaţi cu noul coronavirus în cadrul aceluiaşi departament ridicându-se la trei.
test_covid19

"În cadrul anchetei epidemiologice demarată în cadrul Ministerului Sănătăţii, încă o persoană din cadrul aceluiaşi departament a fost depistată cu COVID-19 în urma testelor RT PCR efectuate, numărul celor depistaţi pozitiv ridicându-se la trei", a informat, marţi, ministerul.

Potrivit sursei citate, angajatul depistat pozitiv este simptomatic, se află în izolare şi va fi internat într-o unitate sanitară de boli infecţioase.

Ministerul Sănătăţii precizează că marţi s-au dezinfectat spaţiile din zona unde se află departamentul în care îşi desfăşoară activitatea persoanele depistate pozitiv.

"Începând de mâine, în cadrul Ministerului Sănătăţii vor fi luate o serie de măsuri suplimentare. Astfel, se va interzice total accesul vizitatorilor. De asemenea, instituţia va funcţiona în condiţii speciale, în care jumătate de personal va fi prezent fizic în instituţie, iar cealaltă jumătate va efectua programul de lucru în regim de telemuncă. Toate spaţiile MS vor fi supuse procesului de dezinfecţie/nebulizare. Procesul de testare a angajaţilor continuă, conform normelor", a anunţat ministerul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel