Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
FMI estimează că România va avea o creştere economică de 6,0% în 2021
WhatsApp
România ar putea avea o creştere economică de 6,0% în 2021 şi de 4,8% în 2022, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Fondul Monetar Internaţional a prezentat marţi prognoza economică actualizată. După ce a înregistrat o scădere economică de 3,9% în 2020, PIB-ul României ar urma să aibă o creştere de 6,0% în 2021 şi de 4,8% în 2022, potrivit proiecţiilor Fondului Monetar Internaţional.

Preţurile de consum în România ar urma să aibă creşteri de 2,8% în 2021 şi 2,1% în 2022, în timp ce deficitul bugetar, care a fost de 5,1% în 2020, ar urma să fie de 5,0% în 2021 şi 4,7% în 2022.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit perspectivele de creştere economică la nivel mondial, inclusiv în Uniunea Europeană.

Potrivit noilor estimări, la nivel mondial, creşterea economică ar urma să fie de 6,0% în 2021 şi de 4,4% în 2022, în creştere uşoară faţă de estimările anunţate în ianuarie.

Zona euro ar urma să aibă o creştere economică de 4,4% în 2021 şi de 3,8% în 2022, în timp ce la nivelul întregii Uniuni Europene valoarea PIB-ului ar urma să înregistreze o creştere de 4,4% în 2021 şi 3,9% în 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel