Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Florin Cîțu, precizări despre suspendarea ratelor la bănci
WhatsApp
Premierul Ludovic Orban a cerut, în ședința de Guvern de luni, ministrului Florin Cîțu câteva clarificări cu privire la proiectul privind suspendarea plății ratelor la bănci. 
gov.ro

Ministrul Florin Câțu a explicat că este vorba despre o prelungire a unor termene.

„Sunt câteva clarificări care au fost omise. Am văzut discuții în spațiul public. Tema este discuția despre dobândă la dobândă sau cine poate beneficia, când poate beneficia. Am extins și perioada la care se pot face aceste cereri. Acum permitem oamenilor 45 de zile de la momentul la care apare această ordonanță de urgență să facă cereri către bancă“, a explicat ministurl Finanțelor.

„Bun, ca să fiu clar: 1. Nu se mai capitalizează dobânda la dobândă pentru creditele ipotecare. 2. Se prelungește termenul până la care se depune cererea de către persoana fizică sau juridică. 3. Până la momentul în care solicită, dacă au restanțe la plata creditelor, pot achita restanțele, ca să poată solicita suspendarea plății ratelor următoare“, a completat premierul Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel