Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fiul preşedintelui LPF, rănit GRAV într-un accident soldat cu un MORT
WhatsApp
Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, a fost transportat duminică dimineaţă la Spitalul Elias din Capitală după ce a fost rănit grav într-un accident rutier soldat cu un deces.
Sursa foto: captură Antena 3

Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că în jurul orei 03.00, un şofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani.

După impact, ambele maşini au ieşit de pe carosabil, iar prima dintre ele a luat foc la compartimentul motor.

În accident a murit şoferul din cel de-al doilea autoturism, iar conducătorul auto care a provocat accidentul a fost rănit grav şi transportat la Spitalul Elias, acestuia fiindu-i recoltate şi probe biologice.

Surse din Poliţie au declarat că şoferul care a pierdut controlul asupra maşinii şi a intrat pe contrasens, provocând practic impactul, este Mario Iorgulescu, fiul actualului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, tânărul fiind transportat la Spitalul Elias din Bucureşti după ce a fost rănit grav.

Celălalt şofer şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel