Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Familia lui Nelu Ploieșteanu a refuzat să ridice trupul artistului de la morgă. Scandal după moartea artistului
WhatsApp
Ion Dumitrache, pe numele de scenă Nelu Ploieșteanu, s-a stins din viață, răpus de coronavirus, pe data de 2 aprilie. Acesta se afla internat pe de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca după ce fusese infectat cu SARS-CoV-2.
Familia lui Nelu Ploieșteanu a refuzat să ridice trupul artistului de la morgă. Scandal după moartea artistului

Marele artist trebuia să fie înmormântat duminică, 4 aprilie, însă familia a refuzat să ridice trupul neînsuflețit de la morga Spitalului Floreasca, scrie wowbiz.ro.

Motivul este unul care poate genera un întreg scandal. Autoritățile au refuzat să elibereze un certificat potrivit căruia Nelu Ploieșteanu nu mai suferea de virusul SARS-CoV-2 în momentul decesului. 

Astfel, familia a refuzat ca artistul să fie condus pe ultimul drum precum ceilalți oameni care au murit din cauza virusului. Membrii familiei au făcut o cerere pentru autopsie la procurorul de serviciu din Sectorul 1, care a fost aprobată.

Trupul neînsuflețit al celebrului cântăreț va ajunge la Institutul Național de Medicină Legală. Familia lui Nelu Ploieșteanu speră să reușească să organizeze o înmormântare specială pentru regretatul artist. Evenimentul trist este amânat până la rezultatul final al celor de la IML.

 

Nelu Ploieșteanu va fi îngropat în cavoul în care a fost depus fiul său

 

Nelu Ploieșteanu va fi înmormântat la Cimitirul Străulești 2, în locul de veci unde a fost depus fiul său. Mihăiță, băiatul lui Nelu Ploieșteanu, a murit în urmă cu doi ani, la vârsta de 32 de ani. El avea grave probleme de sănătate și era imobilizat la pat.

Interpretul de muzică lăutărească avut un mare regret. Nelu Ploieşteanu a murit cu părerea de rău. El era foarte îndurerat. În ultimele zile, era supărat pentru că nu a reuşit să ajungă la mormântul fiului său.

Artistul a rugat-o pe fiica lui să meargă la mormântul băiatului şi să aprindă o lumânare, imediat ce se termină carantina în judeţul Iflov.

 

Nu a crezut în virus

 

Artistul a fost inițial diagnosticat cu COVID-19, a fost internat însă a plecat din spital pe semnătură. La doar câteva zile, a ajuns din nou la spital, de data aceasta în stare gravă, iar medicii au fost nevoiți să îl intubeze deoarece avea o saturație extrem de mică. 

”Nea Nelu s-a îmbolnăvit la începutul săptămânii, a fost internat 48 de ore, și cred că făcea parte din categoria bolnavilor ”Toma Necredinciosul”, care a negat virusul și existența lui. De altfel și mie îmi spunea că nu e decât o răceală, motiv pentru care a plecat pe propria semnătură din spital. 

Starea lui se agravase, avea nevoie de un Computer Tomograf pentru ca medicii să detecteze cât de grav sunt afectați plămânii, însă Nea Nelu a refuzat. A plecat pe semnătură, a ajuns acasă miercuri seara, starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturația de oxigen a ajuns la 50%, practic nu mai putea respira. Atunci au chemat ambulanța și a fost din nou transportat la spital. 

Din nefericire a ajuns intubat într-un timp foarte scurt, cu șanse extrem de mici de supraviețuire”, povestea, la acel moment, Mara Bănică, la Antena 3. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Monden Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel