Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Te lovești de o problemă deosebită și vrei să o semnalezi? Ai nevoie de ajutor pentru reintegrarea pe piața muncii? Așteptăm mesajele tale de luni până vineri între orele 9:00 și 18:00 la numărul de telefon 0722.264.462 sau pe email la [email protected].
Conținuțul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Facilități pentru deschiderea unei afaceri în România
WhatsApp
Românii care vor să se întoarcă în țară și să deschidă o afacere trebuie să știe cum pot deveni finanțabili cu funduri europene nerambursabile. Sunt mai multe programe operaționale prin care se pot obține bani, pentru a deveni antreprenor. Unul dintre cele mai cunoscute este Diaspora Start-Up, care s-ar putea relua oricând, iar cei care vor să aplice trebuie să cunoască regulile de bază ale acestor programe.

Există posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru înființarea unei firme, Viitorul antreprenor poate participa, în calitate de membru al grupului țintă, într-un proiect finanțat prin apelul de proiecte POCU/449/4/16 - „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale”. Pentru a cunoaște condițiile pe care le impun cei care selectează grupul țintă, trebuie consultat Ghidul solicitantului, care conține condițiile specifice pentru acest apel de proiecte, publicat pe site-ul MFE (http://mfe.gov.ro/programe/autoritati-de-management/am-pocu/).

Pentru a obține o astfel de finanțare, o persoană fizică trebuie selectată de o entitate care implementează un proiect finanțat prin acest program. Aceștia devin administratori ai schemelor de antreprenoriat și vor selecta viitorii potențiali antreprenori, pentru a le acorda sprijin în deschiderea firmelor. Lista proiectelor contractate este publicată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (http://mfe.gov.ro/programe/autoritati-de-management/am-pocu/management/am-pocu/).

MFE a lansat, pe 25 septembrie 2020, și apelul „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”, prin care se pot finanța, din fonduri nerambursabile, business-uri locale care să ajute comunitățile locale și creșterea calității vieții. Principalul obliectiv este creșterea ocupării prin susținerea structurilor de economie socială din zona rurală. Acest apel este dedicat regiunilor mai puțin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia) și teritoriului ITI Delta Dunării, având un bugetul alocat de 30.000.000 de euro (contribuția UE + contribuția națională), din care o alocare de 3.000.000 euro este dedicată teritoriului ITI Delta Dunării.

Și acest program funcționează peaceleași principii ca „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale”, adică viitorii potențiali antreprenori sunt selectați de un administrator ai schemelor de antreprenoriat care implementează un proiect finanțat prin acest program. Aceștia pot depune proiectele până pe 15 decembrie 2020.

Cum a decurs programul Diaspora Start-Up

 

Cel mai bun program de finanțare a afacerilor românilor întorși în țară a fost „Diaspora Start-up”, lansat de MFE în octombrie 2016, cu o alocare de 30 de milioane de euro, din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Pentru acest apel de proiecte au fost alocate fonduri suplimentare, fiind semnate, prin mecanismul de supracontractare, 32 de contracte, în valoare de 75,40 milioane de euro. Apelul a fost finanțat în cadrul axei prioritare 3 - „Locuri de muncă pentru toți, prioritatea de investiții - Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare. Principalul obiectiv a fost creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

„Schema de antreprenoriat Diaspora Start-up și-a propus să creeze oportunități de reîntoarcere în România pentru cetățenii stabiliți în străinătate și să valorifice abilitățile dobândite de aceștia (antreprenoriale și/sau profesionale), prin deschiderea unei afaceri în țară, în regiunile mai puțin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia). Activitățile specifice sprijinite în cadrul apelului au fost structurate sub forma unei scheme de antreprenoriat care presupune parcurgerea a trei etape de implementare: Formare antreprenorială; Implementarea planurilor de afaceri finanțate din fonduri FSE și Monitorizarea funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate. Valoarea maximă acordată pentru fiecare start-up a fost de 40.000 de euro.

Prin cele 32 de proiecte Diaspora Start-Up au fost selectate 7.725 persoane, din peste 50 de țări, din spațiul comunitar precum și din diverse alte state ca de exemplu Arabia Saudită, Australia, China, Iran, Japonia, Qatar, Mozambic, Republica Dominicană, Scoția, SUA sau Vietnam. Dintre acestea, 7.605 au beneficiat de programul de formare antreprenorială. Până pe 30 noiembrie 2019 au fost selectate 1.026 planuri de afaceri care au primit o finanțare totală de 46,87 milioane de euro. S-au creat, astfel, 2.466 noi locuri de muncă. Țările cu ponderea cea mai mare din care a fost selectat grupul țintă sunt: Spania – 26,85%; Italia – 25,93%; Marea Britanie – 13,87%; Germania – 5,85% și Republica Moldova – 5,09%. Cele mai multe planuri de afaceri selectate pentru a primi finanțare au fost din Italia (250) și Spania (201).

Cei care vor să devină antreprenori, în România, beneficiind de o astfel de finanțare, trebuie să studieze ceea ce s-a făcut deja în acest domeniu, pentru a se putea pregăti de succes. Este foarte important ca viitorii antreprenori să știe că trebuie să se asigure că vor putea obține profit, în 6-10 luni de la data lansării start-up-ului, în funcție de ceea ce stabilește administratorul schemei de antreprenoriat, iar ultima tranșă de finanțare o vor obține doar după ce vor îndeplini acest criteriu.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Locul tau este acasa! Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel