Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
EXPLOZIE uriașă la o Uzină Chimică din Germania: "Nor otrăvitor, închideți ușile și ferestrele" - VIDEO. ULTIMA ORĂ
WhatsApp
O explozie puternică a avut loc la fabrica Bayer din Leverkusen. Populaţia care locuiește în zonă sfătuită să stea în casă, iar circulația pe Austostrada A1, care face legătura între Leverkusen şi Koln, a fost complet închisă pe ambele sensuri. 

O explozie a zguduit, marţi, un sit chimic industrial din oraşul german Leverkusen, potrivit Mediafax. Anunţul publicat pe Twitter şi citat, ulterior, de Reuters, nu precizează informaţii suplimentare cu privire la pagubele produse.

Cauza incidentului este încă neclară, iar oamenii care locuiesc în împrejurimi sunt sfătuiţi să rămână în case şi să ţină ferestrele închise.

Martori citaţi de radiodifuzorul WDR vorbesc despre zgomotul puternic şi fumul observat deasupra fabricii deţinute de producătorul Bayer (BAYGn.DE).

Conform declaraţiilor poliţiei, circulaţia Autostrada din apropiere a fost restricţionată.

Potrivit presei germane, compania Bayer a emis un scurt comunicat de presă în care confirmă că a avut loc o explozie, dar fără a oferi mai multe informaţii.

FOTO

explozie-uzina-chimica-bayer-germania

Sursa: Erich Mocanu

VIDEO

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel