Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dosar pentru ucidere din culpă în cazul gravidei românce cu Covid. Femeia a murit în ambulanţă
WhatsApp
Decesul gravidei din Arad, diagnosticată cu Covid și care a murit în timpul transferului între spitale, este investigat de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din Arad, care s-au autosesizat în acest caz.    
Foto ILUSTRATIV

„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Arad s-au autosesizat cu privire la acest eveniment. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Adina Aconstantinesei. Cercetările au loc in rem, cu privire la faptă, nu la persoane.

A murit în timpul transferului de la Arad la Timișoara pentru că nu a fost intubată

 

Reamintim că o gravidă cu Covid-19 a murit în timpul transferului de la Arad la Timișoara pentru că nu a fost intubată la momentul potrivit, explică managerul spitalului la care ea trebuia să ajungă, Raul Pătrașcu. Este vorba de o femeie de 38 de ani însărcinată în 28 de săptămâni care urma să fie transferată de la spitalul județean din Arad la maternitatea din Timișoara sau spitalul de boli infecțioase, încă nu se știe unde pentru că din cauza agravării stării ei de sănătate a ajuns la spitalul județean, la primiri urgențe. Ea a suferit trei stopuri cardio-respiratorii, din care unul în ambulanță, motiv pentru care a fost redirecționată la spitalului județean din Timișoara, unde la a treia resuscitare nu a mai putut fi salvată.

Citeşte şi: Anchetă în cazul gravidei românce moarte de Covid în ambulanţă

Medicul spune că moartea femeii și a fătului, care puteau fi categoric salvați, este consecința unor decizii greșite luate la Arad, unde femeia a fost diagnosticată cu Covid-19 la spitalul județean, în timp ce era internată, fiind depistată pozitiv în urma unui contact cu o altă persoană pozitivă, se deduce astfel că în urma unei anchete epidemiologice.

Deși în localitate există maternitate Covid, ea nu a fost transferată acolo ci ținută la secția de chirurgie, „pentru că acolo există zonă roșie, cu consult ginecologic fără probleme”, spune managerul spitalului din Timișoara. „Atunci când pacienta a început să se decompenseze a fost transferată pe secția ATI a aceluiași spital, unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător”, spune Pătrașcu, sugerând astfel abandonarea pur și simplu a pacientei, care nici măcar nu a fost intubată, fiind „descoperită” de un medic epidemiolog de la DSP Arad, la controlul de gardă, „căruia i s-a transmis că acest caz îi depășește”, mai spune managerul de spital de la Timișoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel