Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doodle interactiv. Iubirea, sărbătorită de Ziua Sfântului Valentin, pe Google 
WhatsApp
În 14 februarie, se sărbătorește ziua Sfântului Valentin, patronul Zilei Îndrăgostiţilor, o sărbătoare cu poveşti vechi de când lumea, cu daruri, petreceri şi multă dragoste.
doodle_interactiv_sfantul_valentin

Şi Google sărbătorește Valentine’s Day prin intermediul unui doodle interactiv, sub forma unui joculeţ cu un pangolin, adică cu un furnicar solzos.

Românii sărbătoresc tradiţional iubirea în ziua de 24 februarie, de Dragobete, când este începutul primăverii şi dragostea, ca şi natura, renaşte, dar în ultimii douăzeci de ani a fost adoptată şi sărbătoarea din 14 februarie ca Zi a Îndrăgostiţilor. Şi alte ţări aveau în tradiţia lor un echivalent al acestei sărbători, dar, pentru că dragostea se simte la fel pe tot globul, 14 februarie a fost adoptată ca Zi a Îndrăgostiţilor în aproape toate tările din Europa, de pe continentele americane, din Asia şi Australia, iar Sfântul Valentin, alături de Eros, Cupidon sau de alţi protectori locali, a devenit ocrotitorul celor care se iubesc.


Legenda Sfântului Valentin


Februarie este o perioadă a anului asociată în mod tradiţional cu dragostea şi fertilitatea. Căsătoria sacră dintre Zeus şi Hera ar fi fost în februarie, la fel şi festivalul roman în cinstea zeului fertilităţii Lupercus şi a Iunonei. În secolele III-IV, între 13 şi 18 februarie, se sărbătoreau la Roma Parentalia şi Feralia, zilele purificării. 13 februarie era ziua dedicată păcii, armoniei, iubirii şi familiei, în 14 februarie era Lupercalia, legată de zeiţa Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrănit pe Romulus şi Remus, iar ziua de 15 februarie se pare că ar fi fost dedicată lui Iuno-Februata/Fructifer, patroana căsătoriei. 


În timpul Lupercaliei se adunau bilete cu numele fetelor în cutiuţe şi băieţii le extrăgeau, iar perechile formate trebuiau să ţină tot anul. Pentru a creştina sărbătoarea păgână, Biserica a înlocuit numele de fete cu nume ale sfinţilor, iar tinerii care extrăgeau un nume de sfânt trebuiau să-i urmeze pildele de viaţă în tot cursul anului. În secolul XIV, când tinerii îşi creaseră noi simboluri ale afecţiunii, s-a renunţat la acest obicei. Prima dată oficială a Sfântului Valentin a fost declarată de Papa Gelasius în 496, pentru a-l sanctifica pe un martir ucis în secolul al III-lea la Roma, dar sfântul a fost eliminat din calendar în 1969 de către Papa Paul al VI-lea. Biserica Catolică recunoaşte cel puţin trei sfinţi care poartă numele de Valentin sau Valentinus, toţi trei martirizaţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Lifestyle Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel