Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Decret nou în Italia: Badantele, bonele și menajerele, obligate să aibă certificatul Covid. De când intră în vigoare măsura pentru toți lucrătorii
WhatsApp
Un nou decret va intra în vigoare în Italia de la 15 octombrie: certificat verde (Green Pass) obligatoriu pentru toți angajații publici și privați.
Decret nou în Italia: Badantele, bonele și menajerele, obligate să aibă certificatul Covid. De când intră în vigoare măsura pentru toți lucrătorii

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății Roberto Speranza, care a precizat că decretul a fost aprobat de Consiliul de Miniștri la 16 septembrie și va intra în vigoare de la 15 octombrie.

 

Certificatul verde este obligatoriu pentru toți angajații publici și privați. Obligația este declanșată în toate locurile de muncă: în fabrici, birouri, studiouri profesionale.

Pentru lucrătorii privați și publici fără Green Pass, suspendarea salariului începe din prima zi. În companiile cu mai puțin de 15 angajați, suspendarea intră în vigoare din a cincea zi.

Scopul este creșterea vaccinărilor înainte ca, odată cu venirea iernii, să crească virulența noului coronavirus. Prevederea privind extinderea obligației de permis verde la toate locurile de muncă, a spus premierul Mario Draghi, este „un decret pentru continuarea deschiderii țării”.

Certificatul Covid va fi obligatoriu și pentru personalul care desfășoară activități în sectorul casnic: menajere, îngrijitoare, bone.

 

Ce trebuie să ateste Green Pass-ul

 

Certificatul Covid trebuie să ateste una dintre următoarele situații: vaccinarea anti-SARS-CoV-2, vindecarea de COVID-19 (cu încetarea perioadei de izolare prescrisă în urma infecției cu SARS-CoV-2) sau efectuarea, cu cel mult 48 ore înainte, a unui test antigen rapid sau molecular cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Persoanele care vor ignora decretul şi vor continua să meargă la muncă fără să aibă un paşaport sanitar riscă o amendă de la 600 până la 1.500 de euro.

Concediu fără plată după cinci zile de absență pentru salariații la stat și numai după o zi pentru cei de la privat. Nu vor putea însă să fie concediați.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel