Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
De ce au unele județe din România rata mortalității mai mare ca în alte state europene: „În Alba se moare ca în Italia”
WhatsApp
Județe precum Hunedoara, Argeș, Brașov, Bistrița, Arad, Caraș-Severin și Brăila au rate mai mari ale mortalității din cauza Covid-19 față de state precum Italia și Germania deoarece nu testează suficient iar majoritatea noilor infectări confirmate sunt cazuri grave găsite în spital, conform biostatisticianului Valentin Pârvu.
Foto ILUSTRATIV

„A trebuit cel puțin două zile să caut în presa locală, în comunicate de la prefecturi, ca să văd pur și simplu câte decese au fost în fiecare județ. Anumite județe le dau zilnic și sunt ușor de găsit aceste date, sunt unele județe, Botoșani, Dolj, Giurgiu, Neamț, Olt, Satu Mare, Suceava, Teleorman în care nu am găsit nici măcar din ultimele săptămâni. În alte județe am găsit în anumite locuri, dar sunt date periodic. Nu avem date despre cât se testează în fiecare loc.

Cluj, Ilfov au incidențe mari, dar ele testează mult mai mult și asta se poate vedea din pozitivare.

Dar nu se raportează testele făcute pe județe. Dacă ne uităm la un județ ca Hunedoara, în ultimele două săptămâni s-a murit mai mult decât în orice țară din Europa, dar incidența nu este așa mare ca în alte județe din România. De ce? Acolo cel mai probabil nu se testează foarte mult. Atunci găsim doar cazurile grave, care vin la spital.

Sincer eu sunt mai îngrijorat de aceste județe, care sunt în afara marilor centre universitare: Hunedoara, Argeș, Brașov, Bistrița, Arad, Caraș-Severin, Brăila. Toate aceste județe nu au neapărat o incidență foarte mare, însă observăm o mortalitate mare, adică pur și simplu avem multe decese, mult mai multe decât ar trebui, dacă ne uităm doar la incidență. Aceste județe Brașov, Caraș, Brăila ridică semne de întrebare și această incidență care se raportează nu este încă în scădere.

Și în Alba se moare ca în Italia, dar din păcate se pare că s-au decis că nu mai este nevoie de măsuri suplimentare.

La nivel de țară, 11,5 la mia de locuitori, nu o ducem rău. Suntem pe locul 19 din 31 de țări din Europa. Adică 12 țări au avut mai multe decese în ultimele două săptămâni, raportat la populație.

Sibiu, în octombrie, era la 10. Într-o lună, dacă lași creșterea și nu o oprești, poți să ajungi la numere foarte mari”, a spus Valentin Pârvu, la Digi24.

 

Ilfov și Cluj, procentul de testare pozitiv este mult mai mic

 

În ceea ce privește rata mortalității scăzute în Ilfov și Cluj, expertul spune că județele testează mult mai mult și astfel găsesc mai multe cazuri care nu sunt grave.

„Aceste decese care le vedem, se raportează la cazurile de acum 2-5 săptămâni. Cazurile au mai crescut în Ilfov. Am impresia că în zone cum sunt Ilfov și Cluj procentul de testare pozitiv este mult mai mic. Adică avem de genul 10% din teste pozitive.

M-am uitat și la București. Ei raportează și testele și pozitivarea, chiar dacă nu zilnic. Nici măcar Bucureștiul nu raportează zilnic câte decese au și câte teste au făcut, dar se găsesc mult mai multe cazuri, ceea ce înseamnă că sunt mult mai puțin grave cazurile din cele găsite.

În alte zone – Sibiu, Argeș, Prahova – au fost zile peste 50-60% pozitivare, adică pur și simplu găseau doar cazuri simptomatice grave din spital. Altceva nu aveau cum să găsească”, a mai afirmat acesta.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel