Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dăncilă, SUPĂRATĂ în PE: "DOCUMENTAŢI-VĂ! Nu diplomaţii României au realizat Președinția, ci Guvernul!"
WhatsApp
Viorica Dăncilă a declarat, referitor afirmația lui Dragoș Tudorache potrivit căreia PSD a fost mult prea preocupat de tema justiției pe timpul Președinției române a Consiliului UE, că unii eurodeputați aduc critici crezând că prin asta obțin mai multă însemnătate din punct de vedere politic.

„Domnule Tudorache o să vă răspund în mod special. Nu funcționarii și diplomații României au realizat Președinția. Președinția a fost condusă de Guvernul României. La fiecare reuniune, ministrul a prezidat lucrările. A fost o foarte bună cooperare pentru care i-am felicitat pe experții noștri, pe toți cei care s-au implicat, pe toți cei care au acționat cu adevărat pentru România și nu împotriva României. 

Citeşte şi: Dăncilă, CRITICATĂ în PE pentru 10 august şi Kovesi: "România MERITĂ mai mult!" Ce REPLICĂ a dat Dăncilă

Cu câteva minute înainte cineva mă întreba 'credeți că eurodeputații români vor fi uniți în a aduce un plus de imagine României?'. Atunci am spus 'Da'. Acum plec dezamăgită. Cu oameni ca dvs. nu vom aduce un plus României. Lăsați să rezolvați problemele acasă. Nu veniți cu ele în Parlamentul European, pentru că aceste lucruri nu aduc un plus de imagine țării noastre. Mai mult. Toată lumea a felicitat Președinția României. Au fost și lucruri pe care unii dintre eurodeputați au crezut că le putem face mai bine, dar nu au criticat. Nu o să vedeți aici în Parlament foarte mulți eurodeputați care își critică țara, dar dumneavoastră ați făcut-o atunci când vicepreședintele Comisiei Europene a spus că în România are un motiv de sărbătoare”, a afirmat Viorica Dăncilă, marți, în plenul Parlamentului European.

Citeşte şi: Europarlamentar britanic: "Mai bine o sărbătorim pe Halep decât preşedinţia României"

Premierul i-a recomandat lui Dragoș Tudorache să se mai documente înainte de a vorbi public, precizând că Președinția Consiliului UE nu are atribuții pe educație, sănătate și cultură.

„Mai mult decât atât, vreau să vă spun că UE, documentați-vă un pic înainte, nu are atribuții pe sănătate, educație și cultură, ci vine cu proiecte. Deci ați vorbit și despre trei elemente pe care nu le cunoașteți. Cred că nu știți nimic despre realizările Președinției României la Consiliul UE. Nu cunoașteți faptul că pe timpul Președinției o țară nu poate interveni, trebuie să fie un facilitator de consens și asta a făcut România. M-aș fi bucurat dacă la acest proiect deosebit de important pentru țara mea, acest proiect destul de important și foarte important pentru toți cetățenii europeni s-ar fi găsit consens”, a completat Dăncilă.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, DISCURS la Strasbourg: "Sper că preşedinţia României va rămâne în MEMORIA..."

Ea a mai spus că a găsit consens la nivelul instituțiilor europene, adăugând că în perioada următoare trebuie ca proiectul european să aducă plus valoare, deoarece cetățenii nu își doresc scandal, ci politici mai apropiate de ei.

„Am găsit consensul la Comisia European, am găsit consensul la Consiliul European, am găsit consens în rândul multor europarlamentari, am găsit consens la președintele PE și toți am înțeles că UE este într-un moment de cotitură și dacă nu vom acționa uniți un vom da un sens bun construcției europene. Am ascultat toate aceste sfaturi și împreună am realizat aceste lucruri. Eu cred că trebuie să ne ghideze și pe următoare perioadă. Să aducem plus valoare. Cetățenii nu au nevoie de scandal, cetățenii au nevoie de lucruri care să îi ajute în viața de zi cu zi, de politici mai apropiate de ei, nu de lucruri pe care să le aducem în spațiul public crezând că avem mai multă însemnătate din punct de vedere politic”, a conchis șeful Executivului.

Citeşte şi: Dragoş Tudorache, în PE: "BLOCAJUL numirii lui Kovesi a fost unul POLITIC"

Europarlamentarul Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, parte a grupului „Înnoim Europa”, Dragoș Tudorache a declarat, în plenul PE, că Președinția română a Consiliului UE a fost una a contrastelor, echipa tehnică obținând încheierea a 90 dosare, însă eșalonul politic a fost mult prea preocupat de tema justiției.

El a mai spus că trebuie deblocat procesul numirii procurorului-șef al Parchetului European, precum și despre negocierile pentru Spațiul Schengen, care nu trebuie să lase niciun stat membru în spate.

sursa: Mediafax

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Europarlamentare 2019 Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel