Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cumul pensie salariu. Violeta Alexandru anunță că aleșii și judecătorii CCR scapă de noua lege
WhatsApp
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, le-a prezentat membrilor Executivului, vineri seara, propunerile sale privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, excepție făcând cei cu pensie mai mică decât salariul minim brut, aleșii locali și naționali, precum și judecătorii CCR.

”Am propus Cabinetului să analizăm oportunitatea prevederilor legate de interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, în sensul în care am propus un mecanism pentru stabilirea modului în care, în mod obiectiv, o persoană să poată alege între pensie și salariu în condițiile în care salariul este din sistemul public”, a declarat Violeta Alexandru.

Ea a precizat că opțiunea ar urma să se facă în 15 zile, fiind la latitudinea persoanei să opteze între pensie și salariu.

De asemenea, a prezentat excepțiile acestei interziceri.

”Am propus ca cei a căror pensie nu depășește salariul minim brut pe țară să poată realiza acest cumul, astfel încât să nu afectăm categorii care au un nivel de venit redus. Am stabilit faptul că aceste prevederi nu vor fi aplicate astfel încât să fie afectat un drept, cum este dreptul de a fi ales, așa cum spun și hotărâri ale CCR. Cu alte cuvinte am ținut cont de hotărârile Curții și am explicat că ele nu se pot aplica aleșilor din plan centra și local, respectiv judecătorilor CCR”, a mai spus ministrul Muncii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel