Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Crime Caracal. Fost ofiţer de poliţie judiciară: "S-ar putea vorbi de încă o victimă"
WhatsApp
Valeriu Şuhan, fost ofiţer de poliţie judiciară, a declarat că rezultatul INML nu aduce clarificări în privinţa cazului Caracal şi starea de incertitudine persistă deoarece niciuna dintre ipotezele de lucru nu este nici confirmată, nici infirmată. Şuhan nu exclude o a treia victimă.
Sursa foto: captură Antena 3

„Din păcate, starea de incertitudine persistă. Rezultatul ultimei analize ADN nu aduce clarificări. Asta înseamnă pe de-o parte, că nici una dintre ipotezele de lucru nu se confirmă în totalitate, dar nici nu e infirmată", a declarat  Valeriu Şuhan.

Fostul ofiţer de poliţie judiciară spune şi de ce consideră că procurorii au trimis către INML doar o parte din rămăşiţele găsite în pădure.

„Probabil, au considerat că femurul, în ciuda degradării urmare a factorilor fizico-chimici aşa cum se precizează de altfel, reprezenta cel mai consistent fragment cu potenţial mai substanţial de analiză", mai spune Şuhan.

Sursa citată nu elimină ipoteza potrivit căreia ar putea exista o a treia victimă: „Sigur că s-ar putea vorbi de încă o victimă. Din păcate însă, necunoscutele acestui caz sunt multe. Una dintre ele o priveşte pe Luiza. Încă nu există nici o dovadă a morţii ei şi cu atât mai puţin a modului în care ar fi fost ucisă, iar despre participaţia lui Dincă în această privinţă, nu prea e nimic. Îmi menţin opinia că Dincă ascunde multe, foarte multe".

Autorităţile acţionează cu profesionalism în cazul de la Caracal, mai spune Valeriu Şuhan.

„Dacă în prima fază s-a acţionat cu evidentă lipsă de profesionalism, după preluarea cercetărilor de către DIICOT şi mai ales ofiţerii specializaţi de la "Omoruri", profesionalismul acestora a început să-şi spună cuvântul. Despre intervenţia în general, ar fi multe de spus, dar mi-e teamă că nu avem spaţiu suficient. Sunt chiar multe de spus! Doar atât aş mai adăuga, mi-ar plăcea să ştiu că echipa de investigatori şi ofiţeri cu experienţă informativă, despre care v-am mai vorbit anterior, s-a format, acţionează şi "răscoleşte" deja, întreaga viaţă a lui Dincă", explică fostul ofiţer de poliţie judiciară.

Specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, a anunţat, sâmbătă, DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziţie de refacere a analizei şi le-au transmis întregul material probator, inclusiv dinţii identificaţi.

În cazul Caracal, au mai fost găsite oase, însă în curtea lui Gheorghe Dincă, identificate de anchetatori la momentul percheziţiilor. Analiza INML a stabilit deja ca oasele din curtea lui Dinca au ADN-ul Alexandrei, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel