Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus: Poliţiştii francezi ameninţă să-şi suspende controalele din lipsă de măşti
WhatsApp
Toate sindicatele poliţiştilor din Franţa, de toate gradele, au lansat joi autorităţilor "un avertisment solemn", ameninţând cu suspendarea controalelor din lipsă de măşti disponibile pentru personalul breaslei, informează AFP.
Foto ILUSTRATIV

Franţa, unde contaminarea cu noul tip de coronavirus s-a soldat până acum cu 1.300 de morţi, se confruntă cu o penurie accentuată de măşti sanitare şi numeroase voci din domeniul medical, dar şi din profesiile cele mai expuse, au denunţat "nepregătirea" autorităţilor.

"Dacă mijloacele de protecţie sunt deficitare în servicii, poliţiştii nu vor face decât misiunile cu adevărat urgente şi nu vor mai supraveghea respectarea carantinei", a atenţionat grupul de sindicate într-un comunicat comun.

Cu o zi înainte, mai multe sindicate au criticat decizia Ministerului de Interne francez de a da stocurile de măşti FFP2 personalului medical, fără a compensa şi a furniza alte măşti.

Poliţiştii francezi, la fel ca jandarmii, au de altfel la dispoziţia lor măşti chirurgicale, pe care ei le consideră insuficiente cantitativ.

Măştile FFP2 sunt cele mai recomandate pentru evitarea propagării virusului pe timp de pandemie, în special pentru persoanele aflate în contact direct cu bolnavii.

Revenind asupra atribuirii de măşti FFP2 personalului medical, secretarul de stat Secretarul de stat de la Ministerul de Interne Laurent Nunez a reiterat că "doctrina guvernului este de a rezerva aceste măşti persoanelor care îngrijesc bolnavii".

Pentru poliţişti şi jandarmi, măştile de protecţie "sunt puse la dispoziţia echipajelor". "De fiecare dată când ele verifică indivizi care le pot părea simptomatici (...), noi le cerem să-şi pună mască şi doar atunci. Aceasta este o doctrină ce se bazează pe considerente ştiinţifice", a subliniat Nunez.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel