Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Belgia anunţă prelungirea măsurilor
WhatsApp
Izolarea impusă în Belgia pentru a stopa răspândirea noului coronavirus a fost prelungită cu două săptămâni, până la 19 aprilie, a anunţat vineri şefa guvernului, Sophie Wilmes, după o nouă întâlnire a Consiliului de Securitate Naţională, informează France Presse.

"Această decizie poate fi reînnoită cu încă două săptămâni, până la 3 mai", a declarat lidera liberală francofon, într-o conferinţă de presă.

Limitarea deplasărilor la cele ''esenţiale'', impusă începând cu 18 martie, era iniţial în vigoare până la 5 aprilie. Această obligaţie este valabilă acum până în 19 aprilie, dată ce marchează sfârşitul celor două săptămâni de vacanţă şcolară de Paşte în Belgia.

În această ţară cu 11,4 milioane de locuitori, autorităţile medicale au înregistrat vineri 289 de decese din 7.284 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus.

Chiar dacă "unii indicatori arată o încetinire a creşterii exponenţiale" a epidemiei, "este prea devreme să spunem că aceasta este sub control", a spus Sophie Wilmes.

Primul-ministru a confirmat că telemunca va fi regulă în ţară şi că orice deplasare "neesenţială" a fost interzisă, atât în ţară, cât şi în străinătate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel