Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Condamnare în dosarul sclavelor sexuale din secta „Cercul”. Cum le exploata şeful grupării, autointitulat „Atotputernicul pe pământ”
Eusebiu Sebastian Apostolache, lider al sectei „Cercul”, care timp de opt ani a racolat şi a exploatat sexual mai multe tinerea fost condamnat, zilele trecute, la 9 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Sebastian Apostolache s-a autointitulat „Atotputernicul pe pământ”.
Foto ILUSTRATIV

Conform anchetei procurorilor, în 2008, bărbatul de 52 de ani, fost colaborator al Teatrului din Viena, a pus bazele unei secte supranumite „Cercul” şi, timp de opt ani, a racolat şi a exploatat sexual mai multe tinere, dar şi fete minore, arată ziare.com.   

Nuşa Kelemen, care avea rolul de a racola şi introduce fete in secta denumita "Cercul" si care a expus-o ritualurilor sexuale, până la maturitate, inclusiv pe fiica sa de nouă ani, a fost condamnată la opt ani de inchisoare.  

Marta Papai, o alta membra a „Cercului”, responsabilă de recrutarea, îndoctrinarea, izolarea de familie şi cazarea victimelor a fost condamnată la şapte ani şi nouă luni de închisoare. O altă membră a „Cercului”, suspectă într-o primă fază a anchetei a primit în final doar calitate de martor.  

Sentinţa vine într-un dosar al DIICOT în care Apostolache a fost cercetat de procurorii DIICOT pentru „iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat” şi „trafic de persoane’’ în formă continuată. Una dintre victime le-a povestit anchetatorilor cum s-a împrumutat la bancă pentru a putea asigura traiul ei şi al colegilor din „Casa Sfântă”.  

 

Suspecţii le-ar fi exploatat pe fete atât sexual, cât şi din punct de vedere material

 

Liderul sectei „Cercul” afla informaţii intime despre viaţa victimelor de la femeia care le racola pe tinere, unele dintre ele minore, şi care era confidenta fetelor. Acesta le spunea apoi că ştie toate acele detalii despre ele de la o fiinţă spirituală superioară, denumită Cehov1, primul dintre îngerii lui Dumnezeu, asemuit lui Iisus Hristos, cu care se afla în contact permanent. Sexul cu liderul sectei era considerat „sacrificiu necesar pentru dezvoltarea spirituală şi trecerea victimei într-o etapă superioară a evoluţiei sale”, arăta Adevărul la vreamea respectivă.  

Potrivit DIICOT, liderul spiritual al grupării se numeşte Eusebiu Sebastian Apostolache, iar ceilalţi membri cercetaţi sunt Sinoai Ildiko, Papai Marta, Birtalan Villo şi Gothard Veronika. Suspecţii le-ar fi exploatat pe fete atât sexual, cât şi din punct de vedere material, ele „având obligaţia de a aduce toate câştigurile sau banii obţinuţi de la părinţii acestora în locuinţa unde erau ţinute închise, sub pretextul cheltuielilor comune cu mâncarea”.

Din declaraţiile date anchetatorilor de către victime reiese că acestea primeau mâncare doar o dată pe zi, macaroane cu brânză, iar noaptea, după ritualurile sexuale, li se dădea pâine cu gem.  

Apostolache era cel care le spunea când şi ce să mănânce, când şi câte orgasme să aibă, când să se tundă, câţi cm din păr au voie să taie, ziua şi ora exactă când au voie să taie părul şi unghiile , dar şi faptul că nu voie să arunce părul tăiat,  acesta fiind considerat sufletul omului.  

 

Ce au descoperit în „Casa Sfântă”  

 

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT au descoperit la percheziţiile din 28 septembrie 2016, la locuinţele folosite de membrii grupării, medii de stocare a datelor informatice (pe care, cel puţin la nivel informativ s-ar afla inclusiv filme realizate cu ocazia ritualurilor sexuale impuse de Apostolache); numeroase pietre folosite în cadrul acestor ritualuri; numeroase obiecte sexuale folosite de tinerele exploatate de grup şi de membrele grupului, la ritualurile de la miezul nopţii; numeroase şerveţele având urmă de urină şi spermă, păstrate îndeosebi la locuinţele comune; numeroase pungi în care toate membrele Cercului erau obligate să/şi păstreze părul tăiat, sau unghiile tăiate; masa pe care inculpatul Apostolache o folosea punând litere pe ea şi apoi cu mâna mişca un pahar în direcţia acelor litere astfel încât să se formeze diferite cuvinte, despre care susţinea că sunt mesaje de la Cehov 1 către tinere; numeroasele bileţele pe care erau scrise aceste mesaje, etc, toate acestea venind să confirme cele declarate de către persoanele vătămate cu privire la ritualurile ce se desfăşurau zilnic în „casele sfinte”.  

 

Raportul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor  

 

Întreaga sectă a fost monitorizată de procurorii DIICOT,  iar anchetatorii au cerut Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Târgu Mureş,  un raport de analiză asupra informaţiilor provenite din aceste măsuri de supraveghere. Din acet raport rezultă că   în ansamblul discuţiilor purtate de membrii grupării,  un loc special îl deţine misticul bazat pe o simbolistică cromatică, ritualuri religioase sau nonreligioase  utilizate tocmai pentru impunerea manipulării. Sunt folosite tot felul de simboluri cromatice: lumânare verde care să amplifice starea de calm, de destindere fizică şi psihică, meditaţie sau  rugăciune pentru purificare cu lumânări aprinse şi bani puşi alături, drept ofrandă! Drumuri către biserică, fără să fie menţionată pătrunderea în biserică, pentru a da întregului ritual ceva acceptat de Divinitate.  

„De cealaltă parte a misticismului este latura cât se poate de lumească în care fetele sunt puse să îşi creeze conturi pe diverse site-uri de matriomoniale, unul dintre ele este www.întâlniri fete.com, precum şi impunerea din partea inculpatului Apostolache ca, tinerele primite în cerc, să vizioneze diferite filme pornografice şi să se masturbeze natural sau folosind numeroasele jucării sexuale pe care le punea la dispoziţia acestora”, se arată în raport.  

 

Povestea victimei care s-a transfomat în racolator  

 

Mai mult, aceleaşi măsuri de supraveghere tehnică relevă pericolul deosebit de mare al activităţilor grupului infracţional organizat, în sensul că, una din persoanele implicate,  Birtalan Villo, este una din victimele minore de care Apostolache a profitat raportat la discernământul său diminuat, de puţina experienţă de viaţă a acesteia (aşa cum rezultă din declaraţiile persoanelor vătămate acesta era deja în casa sfântă , la vârsta de 11-12 ani), precum şi de labilitatea ei emoţional afectivă, reuşind să-i inoculeze acesteia ideea că prin întreţinerea de relaţii sexuale cu el, în calitatea sa de maestru spiritual avea posibilitatea să progreseze spiritual, ajungând să fie perceput ca o divinitate, nu numai de către minoră, ci de către toate persoanele vătămate.  

Ulterior, aceeaşi persoană, Birtalan Villo, a dezvoltat o relaţie de dependenţă totală ( mentală, afectivă, sexuală) şi coroborat cu lipsa mamei sale din ţară, şi-a dezvoltat această dependenţă de Apostolache, ajungând ca din victimă minoră să devină racolator pentru alte tinere, ce urmau să fie prezentate apoi inculpatului. Acesta este cazul unei fete, a cărei recrutare în vederea introducerii în Cerc, a fost surprinsă direct pe interceptarea convorbirilor autorizate în cauză. Potrivit procurorilor, Apostolache era cel care dispunea modul în care să se facă recrutarea, pentru aceasta folosind mesajele pe care apoi Villo le cosmetiza pentru a i le prezenta tinerei în acel mod în care să o convingă pe aceasta să se integreze în cercul respectiv.  

 

„Manipularea psihologică”  

 

Raportul de analiză, concluzionează că, deviaţiile comportamentale ale individului se manifestă în mod diferit: unii sunt criminali, alţii sunt ultrareligioşi, iar unii au un comportament aparent normal dar care ascund grave probleme psihocomportamentale.  

Sintagma care ar descrie cel mai bine cazul de faţă  este considerată a fi  „manipularea psihologică”, definită ca un tip de influenţă socială ce urmăreşte schimbarea percepţiei sau comportamentului celorlalţi cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive.  

Manipulatorul - în cazul de faţă Apostolache Eusebiu Sebastian – ar fi urmărit doar propriile interese, deseori în detrimentul celorlalţi, metodele sale putând fi considerate exploatatoare sau chiar înşelătoare.  

Printre tehnicile utilizate cu precădere de către Apostolache,  este în primul rând „persuasiunea” acel proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acţiuni (raţionale sau mai puţin raţionale). La baza acestei tehnici folosite stau discuţiile interminabile  şi „atractivitatea prezentării” în locul folosirii mijloacelor de forţă. 

„Este o formă extremă a convingerii  că ceea ce le face el fetelor şi ceea ce le îndrumă să facă, le ajută să devină mai bune, să se înalţe spiritual să depăşească spaţiul fizic, ceea ce poate fi considerat o formă de exploatare, de sclavie emotionale”, susţin specialiştii în raportul citat.  

 

Mărturia victimei  

 

Una dintre tinerele care au fost exploatate sexual a povestit întreaga sa dramă procurorilor DIICOT. „Tot cu această ocazie Sebi mi-a spus că trupul lui este un ”recipient” vizitat periodic de ”entități superioare”, pe nume Cehov 1 şi chiar şi spiritul lui Isus Cristos. Acest lucru mi l-a spus şoptit la ureche, motivând că în permanenţă este urmărit de alte entităţi negative. Am început să îi adresez  întrebări despre  lucrurile spirituale pe care mi le  povestea dar de fiecare dată îmi explica fie prea vast astfel încât eu să nu pot înţelege , urmări (îmi spunea atâtea lucruri încât nici nu îmi mai aminteam ce întrebasem de fapt)  fie că  încă nu trebuie să ştiu deoarece nu sunt suficient de  <>în calea spirituala încât să primesc un răspuns direct sau că aceste lucruri nu depind de el şi trebuie să întrebe divinitatea folosind masa şi paharul”, a povestit tânăra.

„După această perioadă  s-au întâmplat multe lucruri mărunte cărora eu le acordam o importanţa şi semnificaţie deosebita fiindcă el de fiecare dată îmi explica că datorită lui se întampla asta (justifica chiar razele de soare spunând că el a facut să apară pe cerul înnorat). Eram astfel antrenată să fiu atenta la cele mai mici lucruri şi asa  mi se păreau că apar miracole. Aveam ideea  clară din spusele lui şi ale lui Nuşa că Sebi ştie tot şi că unde este el este binele suprem. Toate aceste lucruri se întâmplau pe fondul credinţei mele în Iisus  în care eu  am fost crescută de părinţi. Într-un final Sebi mi-a spus că în permanenţă voi fi însoţită şi protejată de către una dintre acele entităţi, respectiv Cehov 7”.   

„A doua zi Sebi mi-a spus că a primit un mesaj de la divinitate prin ritualul făcut la masă cu paharul, mesaj în care era transmis faptul că eu trebuie în fiecare  zi la ora 00.07  să mă rog , aşa cum o făceam şi când nu-l cunoşteam pe Sebi, iar după aceea trebuie să ma dezbrac complet şi să „dau  viaţa” adică să mă masturbez până când voi avea orgasm ,  asta însemna ca eu să fiu în acest mod mai aproape de Dumnezeu şi voi  evolua. Mi-a mai  spus că cu mine este spiritul lui Rahela , care era „femeia de păun””.     

„Tot în Viena am cunoscut-o pe Marta şi pe Sinoai,  iar cu toţii  am  mâncat. Atunci am observat că Marta mă priveste insistent şi cu o privire sceptică mi-a spus că face acest lucru dar motivul e mai bine şa nu îl ştiu. Mi-am dat seama că şi ea este parte din Cerc şi când am vorbit despre asta nu Sebi  acesta mi-a spus că alături de ea este o entitate superioară şi că  ştie momentan că trebuie să mă amestec în lucrurile ei. Ulterior şi Anna mi-a confirmat acelaşi lucru  şi mi-a spus că Marta poate fi „înspăimântătoare”. Atunci am simţit că îmi este frică şi mi-am propus să nu o supăr cu nimic”.    

„După cele 6 zile, Sebi, Lilian şi  posibil Nuşa (nu îmi amintesc cu exactitate) m-au dus în Budapesta la mama mea care urma să vină în Romania. M-am  întâlnit cu Sebi în locuinţa Annei care era cu Villo. Am primit mesajele  trimise de la divinităţi şi am întreţinut relaţii sexuale cu Sebi. Villo şi Nuşa erau în altă cameră. 

La un moment dat Sebi a spus că trebuie să ne întârim musculatura vaginala iar pentru asta Nuşa a cumparat mai multe pietre rotunde. Sinoai împreuună cu Sebi  a împărţit bilele respectiv 4 mie şi 7 ei şi au explicat că acestea trebuie legate pe un şirag şi introduse în vagin înainte de rugăciune. Ulterior în cursul actului sexual, Sebi era cel care le scotea din vaginul fiecăruia dintre noi, incluziv al Nuşei care avea deja aceste pietre”.  

„Nu îmi amintesc exact dar în casa de la Eremitu în urma unui ritual făcut la masă cu paharul  de Sebi mi s-a spus de către acesta că este momentul să cunosc o altă fată care este tot din cerc şi pe care o cheamă T.. Ulterior am aflat că numele ei este R. pe care eu o cunoşteam de la Universitate.  Am fost legate amândoua la ochi, ne-am atins mâinile şi abia apoi ne-am putut vedeam. Chiar în acea seara am participat toate (eu, Sinoai, Nuşa, R) la ritualul sexual adică , am făcut duş, pieptănare, spălarea dinţilor, ne-am rugat fiecare pe rând la orele stabilite pe care fiecare le ştia şi am întreţinut relaţii sexuale normale”.    

„Eu cu Sinoai am lucrat, zidit şi modificat casa din Eremitu (am renovat baia, am tras apa curenta , am refăcut ferestrele, uşile).  Toate bunurile au fost cumpărate de mine cu Sinoai care spunea că are banii de la mama ei. 

Toate aceste lucruri sub stricta supraveghere şi control a lui Sebi care acum când imi amintesc se comporta cu noi ca un sergent de armată (autoritar şi dur), chiar ţipa la noi.  Începusem să fiu permanent cu Sinoai care justifica fiecare acţiune a lui Sebi şi îmi spunea că aş trebuie să fie şi e doar pentru binele nostru”.      

„Anna venea periodic la  casa din Eremitu  iar la un moment dat a început să participe şi ea la ritualurile dintre mine, Sebi şi Sinoai. De fiecare dată când întrebat de ce se întâmplă aceste lucruri neobişnuite şi pentru mine mi se explica de Sebi, Sinoai şi Nuşa că de fapt nu noi suntem într-o relaţie ci Cehovii nostri,  dar dragostea este  este presus de persoanele pe care noi le vedem”. „Am  continuat ritualurile  iar in anul 2012 îmi amintesc că la un moment dat participa şi Villo la acestea . Îmi amintesc că avea 15 ani şi mi se că este mult prea tânără dar nu am întrebat nimic pentru a nu-l supăra pe Sebi.   Niciodată Villo  nu a participat la aceste ritualuri când era şi mama ei, Nuşa. Am văzut cînd Sebi a făcut sex cu Villo (în acea perioadă când era minoră) atît singur cu ea cât şi în prezenţa mea”. „Referitor la relaţiile sexuale întreţinute la care eu am participat  precizez că  au fost cu Sinoai, Anna, R., Vlilo, O. şi în  vara anul 2016 cu V., fiecare din ele introduse treptat de-a lungul  celor 8 ani în care am facut parte din Cerc.  Intreţineam relaţii cu Sebi dar şi între noi sub supravegherea lui şi l-a un moment dat Sebi a impus  şi cumpărarea unor vibratoare”.      

Pentru a asigura un nivel de trai decent atât mie dar şi tuturor membrilor  Cercului am făcut împrumuturi bancare care în prezent  se ridică  la suma de 18.500 lei. 

În anul 2015 după plecare lui Orsolya din cerc la îndicaţiile lui Sinoai  contactul dintre membrii Cercului dar în special cu Sebi a fost limitat astfel încât nu puteam nici măcar vorbi la telefon. „Controlul şi dependenţa totala de membrii grupului nu am perceput-o deoarece s-a manifestat treptat şi explicată de fiecare dată. Tot timpul mi-au dat senzaţia că fac ceva bun pentru mine şi eu ajunsesem să mă mulţumesc cu o simpla îmbraţişare. 

Simţeam că îi sunt datoare lui Sebi pentru intrumarea pe calea spirituală pe care mi-o arătase şi eu o vedeam ca fiind singurul mod de viaţa. Toate astea şi fiindcă am crezut ca  nu am  altă posibilitate, prezenţa mea în Cerc distanţându-ma radical de familie şi  prieteni”. În urmă cu aproximativ 2 saptămîni  Sebi cu Villo s-au deplasat în mun. Târgu Secuiesc unde s-au întâlnit cu o fată pe nume K.. Ulterior aceasta a fost invită de Villo  la indicaţiile lui Sebi în Gheorgheni la apartamentul unde eu locuiesc. Precizez că Sebi era cel care dicta conţinutul mesajelor  pe care ulterior Villo le corecta pentru a le putea înţelege K.”

 

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
DCMedical.ro | 26 feb 2021, 18:53
Hipertensiune arterială. 15 alimente INTERZISE