Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Codruța Cerva si Oana Lovin, scandal la Arcul de Triumf (VIDEO)
WhatsApp
Cunoscutele protestatare Codruța Cerva si Oana Lovin au provocat astăzi un scandal, în apropierea Arcului de Triumf.

Cele două au încercat să intre în perimetru, cu toate că accesul este limitat din cauza pandemiei.

„Dragi jandarmi, vă notific verbal, ce faceți este abuz în serviciu. Vă faceți de râs! Mi-e rușine de rușinea dumneavoastră! Am dreptul să circul pe orice stradă din țara asta!”, țipa Codruța Cerva.

 

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei București, cele două persoane au încercat să treacă de panourile metalice amplasate de jandarmi în zona Pieței Charles de Gaulle, cu ocazia evenimentului dedicat Zilei Naționale a României.

„Li s-a pus în vedere că este un perimetru restricționat, au insistat să intre, dar până la urmă au renunțat”, a declarat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, care a precizat că cele două persoane nu au fost sancționate.

Potrivit Jandarmeriei București, organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României în municipiul București este permisă cu participarea a cel mult 400 de persoane.

„Persoanele participante au fost stabilite de organizator, accesul pietonal și rutier fiind temporar restricționat în zona respectivă”, au transmis jandarmii, care le recomandă cetățenilor să evite zonele aglomerate și să respecte prevederile legale în vigoare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel