Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Claudiu Târziu, față în față cu Diana Șoșoacă: „Nu-mi reproşaţi mie o obligaţie care incumbă unui bărbat”
WhatsApp
Diana Şoşoacă şi Claudiu Târziu s-au întâlnit prima dată faţă în faţă după ce ex-senatoarea AUR a fost exclusă din partid, chiar la cererea lui Claudiu Târziu, liderul grupului parlamentar AUR din Senat. Cei doi s-au ignorat reciproc în platoul Antena 3, după ce Diana Şoşoacă părăsea o emisiune, iar Claudiu Târziu venea la o alta.
Sursa foto: captură Antena 3

Întâlnirea dintre cele două nume importante care au dus AUR la un scor electoral foarte bun a avut loc marţi seara în platoul Antena 3. Incinta găzduieşte mai multe emisiuni, iar Diana Şoşoacă tocmai părăsea zona unde fusese filmată emisiunea Subiectiv, cu Răzvan Dumitrescu.

De partea cealaltă, Claudiu Târziu era invitat la emisiunea Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea. În pauza publicitară, cei doi s-au întâlnit însă au ales să se ingore unul pe celălalt, după ce în ultimele zile şi-au adus acuzaţii grave atât în Parlament, cât şi la diverse posturi TV.

 

Șoșoacă: „Un bărbat când intră într-un platou este primul care salută o doamnă”

 

Întrebată de reporter dacă între ei există vreo cale de împăcare, Diana Şoşoacă a spus că ea nu se ceartă cu nimeni şi îşi vede de treaba ei.

Şoşoacă l-a acuzat pe Târziu că nu a salutat-o.

„Un bărbat când intră într-un platou este primul care salută o doamnă. Haideţi să ne aducem aminte de manierele elegante şi nu-mi reproşaţi mie o obligaţie care incumbă unui bărbat”, a spus Diana Şoşoacă, în timp ce părăsea studioul Antena 3.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel