Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cazul bărbatului mort la Piteşti. Medic şef: „Avea o alcoolemie de peste 2 la mie”
WhatsApp
Bărbatul care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti avea o alcoolemie de 2 la mie, a declarat, duminică, medicul-şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei, într-o conferinţă de presă la Piteşti.

„Laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste 2 la mie. Infarct nu este, (...) sunt mai multe traumatisme, şi cranio-cerebrale, evident care s-au putut produce prin cădere şi lovire (...) şi aceste leziuni traumatice, care au dus la asfixia mecanică, traumatismul cervical şi traumatismul toracic”, a precizat Dan Manu.

El a arătat că, în urma rezultatelor preliminare ale autopsiei, moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui.

În urma evenimentului de vineri, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a murit, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel