Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cătălina ar fi fost bătută şi batjocorită cu câteva zile înainte să moară, de un bărbat însurat, care o obliga să se prostitueze
WhatsApp
Părinţii Cătălinei, tânăra de 17 ani din Braniştea, judeţul Galaţi care a murit în mod misterios, au povestit că fiica lor ar fi fost bătută şi batjocorită chiar cu câteva zile înainte să moară.
Cătălina ar fi fost bătută şi batjocorită cu câteva zile înainte să moară, de un bărbat însurat, care o obliga să se prostitueze

Moartea Cătălinei, o tânără în vârstă de 17 ani din comuna Braniştea, judeţul Galaţi, ridică mari semne de întrebare şi aduce în atenţie un fenomen greu de stăpânit şi care a făcut ravagii în numeroase familii din România.

Cătălina ar fi avut o relaţie cu un tânăr însurat şi care ar fi obligat-o să se prostitueze, relatează Antena 3. Părinţii au încercat să o salveze din mâinile agresorului, care o bătea frecvent şi chiar o droga, însă fata le spunea că îl iubeşte şi nu recunoştea traumele la care era supusă.

Astfel, în urmă cu câteva zile, după ce tânăra a ajuns acasă plină de vânătăi şi aflată sub influenţa alcoolului şi posibil a narcoticelor, părinţii i-au luat telefonul şi i-au interzis să îl mai vadă pe tânărul responsabil de agresiune.

Oamenii au povestit că fiica lor ar fi fost bătută şi violată de tânăr, iar după ce i-au interzis să îl mai vadă, cinci indivizi au venit la casa lor şi i-au ameninţat cu bătaia.

 

Cătălina a murit la spital, medicii au alertat Poliţia

 

Duminică, 25 iulie 2021, în jurul orei 14.00, Cătălina a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă pentru Copii "Sfântul Ioan" Galaţi, după ce ar fi luat mai multe pastile de Ibuprofen şi Advil.

Medicii au încercat tot posibilul pentru a-i salva viaţa, însă tânăra de 17 ani a murit.

Când au dezbrăcat-o, medicii au descoperit mai multe leziuni pe corpul fetei, astfel că au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au alertat Poliţia.

Părinţii fetei, dar şi surse din cadrul medicilor, cred că fata ar fi murit din cauza rănilor suferite şi eventual din cauza unor droguri puternice, şi nu cred în varianta sinuciderii cu Ibuprofen şi Advil.

Trupul neînsufleţit al tinerei a fost dus la morgă, acolo unde medicii legişti vor stabili cauza exactă a morţii.

 

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă

 

Între timp, poliţiştii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Vizat de anchetă este tânărul din Galaţi care ar fi bătut-o, violat-o şi obligat-o să se prostitueze pe tânăra din Braniştea.

Identitatea lui este cunoscută poliţiştilor, iar oamenii din comuna Braniştea îl cunosc ca un "Loverboy", respectiv un tânăr care promite fetelor că se vor căsători şi vor avea o viaţa împreună doar cu scopul de a le convinge să se prostitueze în folosul său.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel