Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cătălin Rădulescu, răspuns pentru Titus Corlăţean: "Amărâtule! Tăceai chitic, că îți era teamă"
WhatsApp
Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu reacționează la afirmațiile lui Titus Corlățean, spunând despre fostul ministru al Justiției că îl caracterizează „oportunismul, lașitatea și securismele” și că nu își dorește decât „o funcție și un loc cald la vârful partidului”.

„Am aflat astăzi (duminică - n.red.), că la Conferința județeană extraordinară din Dâmbovița, un candidat, nu la funcția de președinte ci la funcția de președinte executiv (asta arată cât de curajos este acest coleg), cerea în discursul dânsului ca partidul să renunțe la stilul Prm și la stilul „mitralieră”! Pai sigur, știu că colegul Corlățean își dorește foarte tare conducerea organizației Dâmbovița sau în general orice conducere sau funcții sau vreun minister, și asta de când există în partid, oportunismul, lașitatea și securismele îl caracterizează! Domnule Corlățean, atunci când se făceau abuzuri enorme în justiție și colegi de-ai tăi erau anchetați, judecați sau condamnați, ca ținte politice, fiind nevinovați, marea majoritate dintre ei, atunci când românii erau înregistrați ilegal pe siguranța națională, când se făceau anchetele și rechizitoriile de către SRI, când s-au descoperit protocoale, când se dădeau biletele cu soluția de condamnare judecătorilor, tu, senator PSD tăceai chitic, că îți era teamă să nu deranjezi structurile”, afirmă deputatul PSD, potrivit Mediafax.

Cătălin Rădulescu spune că a ieșit public, alături de alți colegi din PSD și au reclamat abuzurile din Justiție.

„Da, am ieșit public eu, Olguța, Codrin, Pleșoianu, Șerban Nicolae, Iordache, Nicolicea, Ionel Arsene, Teodorovici și alții, împotriva unui sistem opresiv și ilegal și datorită reacțiilor noastre și atacării la CCR a acestor ilegalități, multe dintre acestea au fost stopate, prin deciziile Curții. Știm că am deranjat foarte tare, însă noi am ales curajul și responsabilitatea, decât lașitatea și oportunismul pentru funcții, pe care l-ai ales tu, Titus Corlățean. Noi toți suntem de zeci de ani în aceleași organizații, tu, oportunistule ai trecut prin atâtea organizații, numai și numai pentru a avea funcții”, a adăugat sursa menționată.

 

Cătălin Rădulescu răspunde în scandalul PSD

 

Deputatul afirmă că diferența dintre el și Corlățean este ca Rădulescu a ales să susțină o echipă în Argeș, iar fostul șef al Justiției vrea o funcție și un loc cald la vârful partidului.

„Spui că din cauza peremiștilor și a mea, a pierdut partidul? Spune asta membrilor de partid și primarilor din țară, care ne iubesc pentru curajul nostru, însă cred ca vei fi fugărit de oameni! Știi de ce am pierdut procentele în sufragiul românilor, Titus Corlățean? O mare parte din cauza ta, că ți-ai bătut joc de românii din diaspora, nefăcând suficiente secții de votare, atunci când erai un jalnic ministru de Externe. Tot din cauza ta am pierdut și președenția țării, amărâtule. (...) Între oportunismul, lașitatea și dezastrul făcut de tine ca ministru românilor din diaspora, aleg curajul, patriotismul și naționalismul. Nu o sa fii niciodată ca mine, ca Olguța, Codrin, Teodorovici, Șerban Nicolae, Pleșoianu, Arsene, Iordache sau Grindeanu, o sa rămâi un individ mort după funcții și atât! Dep Cătălin Marian Radulescu sau „Mitraliera“ așa cum mi-ai spus tu. Eu sunt medic, tu?”, conchide Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.

Titus Corlăţean a cerut, la conferința de alegeri a PSD Dâmbovița, liderilor de partid să renunțe „la peremisme și la stilul mitralieră”. Corlăţean a atras atenția că PSD are nevoie de lideri care vorbesc corect limba română, știu și limbi străini și sunt buni comunicatori.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel