Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cardul de sănătate, REPUS în funcţiune după mai bine de o lună
Începând de marţi, 6 august, a fost reluată funcţionarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-un comunicat de presă.

Astfel, conform reglementărilor legale, furnizorii de servicii medicale vor raporta online, în termen de 3 zile lucrătoare de la prestarea serviciului. Serviciile medicale vor fi semnate cu cardul, renunţându-se astfel la dispoziţiile speciale utilizate pe perioada în care PIAS a fost indisponibilă online.

"În data de 1 august 2019, mare parte a problemelor PIAS a fost remediată de echipa mixtă formată din specialişti IT din sistemul de sănătate şi din partea partenerilor care au contribuit la punerea în funcţiune a sistemului informatic. Ulterior, echipa tehnică a intervenit punctual acolo unde au fost depistate probleme care au cauzat imposibilitatea raportărilor zilnice sau lunare. Menţionăm că, până la finalizarea unor contracte care să asigure mentenanţa pentru toate componentele PIAS, echipa mixtă de specialişti va continua operaţiunile de monitorizare şi consolidare ale PIAS", precizează CNAS, în comunicatul de presă.

Procedurile de achiziţie a serviciilor de mentenanţă au fost elaborate şi urmează să fie demarate.

„Această situaţie nu trebuie să se mai repete, trebuie să existe servicii de mentenanţă care să asigure buna funcţionare a tuturor componentelor sistemului şi orice problem identificată să fie rezolvată punctual, la timp, astfel încât să nu mai provoace blocaje. Îmi cer scuze pacienţilor şi furnizorilor pentru problemele cauzate de disfuncţionalităţile din sistem, mai bine de o lună. Am demarat întâlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale din domeniul sănătaţii, pentru a identifica împreună soluţii care să ducă la debirocratizarea activităţii medicilor şi, implicit, la creşterea calităţii actului medical. Trebuie să facem în aşa fel încât, în timpul unei consultaţii, medicul să acorde mai mult timp pacientului şi mai puţin pentru treburile birocratice", a declarat Vasile Ciurchea, Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line, însă preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, a declarat că aceasta nu funcţionează încă de pe 1 iulie, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
StirileKanalD.ro | 12 dec 2019, 14:14
Ultima oră! DOLIU ÎN PSD: Fostul președinte A MURIT