Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cântăreaţă de muzică populară, amendată după un incendiu la o sală de evenimente
WhatsApp
Cântăreața de muzică populară Angela Rusu a fost amendată de Poliția Locală a Primăriei Gherla, județul Cluj, după incendiul care i-a distrus sala de evenimente, autoritățile stabilind că aceasta nu avea autorizație de construire. Aceasta este a doua amendă, după cea dată de ISU Cluj.

Reprezentanții Poliției Locale din cadrul Primăriei Gherla au declarat că s-a aplicat proprietarului sălii de evenimente o amendă de 1.000 de lei deoarece nu exista autorizație de construire.

Potrivit unui răspuns al Inspectoratului Județean în Construcții (IJC) Cluj, transmis la solicitarea Mediafax, după izbucnirea incendiului la sala de evenimente din Gherla a fost făcut un control în urma căruia s-au constatat condițiile construirii imobilului, starea tehnică a acestuia și condițiile în care s-a produs incendiul.

„Având în vedere că lucrările au fost efectuate fără ca proprietarul să dețină autorizație de construire, IJC Cluj a solicitat Primăriei Gherla efectuarea unor verificări în urma cărora a fost aplicată o sancțiune contravențională și au fost dispuse măsuri și termen de intrare în legalitate”, se arată în document.

Sala de evenimente a cântăreței de muzică populară Angela Rusu a fost distrusă de un incendiu izbucnit în 14 decembrie 2019.

Două zile mai târziu, în 16 decembrie 2019, ISU Cluj a anunțat că în urma verificărilor la Compartimentul Avize-Autorizații s-a constatat că pentru sala de evenimente din Gherla nu a fost emisă autorizație de securitate la incendiu, motiv pentru care s-a aplicat o amendă de 50.000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului este scurtcircuit electric la instalația de climatizare. Sala de evenimente și a fost inaugurată în luna mai 2019, în urma unei investiții de 650.000 de euro și avea o capacitate de 400 de persoane.

sursa foto: Facebook

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel