Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Când se întoarce Alina Bica din „diaspora” inculpaţilor fugari
WhatsApp
Statul român face demersuri prin Ministerul Justiţiei pentru repatrierea Alinei Bica, prinsă şi arestată în Italia după mai bine de doi ani de la fuga acesteia din ţară, în decembrie 2018. Numai că prinderea fostei şefe a DIICOT nu înseamnă automat repatrierea ei, procedurile de extrădare fiind unele complicate. În funcţie de cât de buni sunt avocaţii fugarilor, ele pot dura de la câteva luni până la câţiva ani.

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost arestată de autorităţile italiene în vederea extrădării, ieri, în baza unui mandat de urmărire internaţională, emis pe numele ei odată cu fuga din ţară. Alina Bica are posibilitatea de a contesta decizia judecătorului italian, dar o va face din arest la domiciliu, unde magistraţii au decis să o plaseze până când se va decide extrădarea sa la Bucureşti.   

Nu este pentru prima oară când Alina Bica este prinsă, ea fiind încarcerată de autorităţile din Costa Rica alături de Elena Udrea, în toamna anului 2018. Odată cu decizia CCR cu privire la nelegalitatea compunerii completelor de 5 judecători, instanţa supremă din România a admis contrestaţiile în anulare formulate de cele două, le-a anulat condamnările şi a dispus rejudecarea acestora.  

În urma acestei decizii, atât Elena Udrea, cât şi prietena ei, Alina Bica, au fost puse în libertate de autorităţile din Costa Rica, dar numai Udrea s-a întors în ţară în vederea rejudecării dosarului „Gala Bute”, în care fusese condamnată la 6 ani de închisoare.  

În cazul Alinei Bica, întreg scandalul completelor a funcţionat până la admiterea contestaţiei în anulare. Spre deosebire de cazul Elenei Udrea – a cărei cauză e încă suspendată în aşteptatea unui răspuns de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) –, în procesul Alinei Bica rejudecarea a durat câteva luni, scrie Adevărul. La rejudecarea procesului pentru favorizarea lui Ovidiu Tender, magistraţii noului complet au păstrat aceeaşi soluţie: 4 ani cu executare pentru Alina Bica.

 

Fugarii VIP, greu de extrădat

 

Lista de aşteptare a fugarilor VIP este deschisă de omul de afaceri Puiu Popoviciu, care, deşi a fost prins în august 2017 la Londra, este încă în libertate şi aşteaptă să fie extrădat pentru executarea a 7 ani de închisoare pentru frauda cu terenurile Universităţii de Ştiinţe Agronomice.   

Tot la Londra aşteaptă şi Alexander Adamescu – fiul omului de afaceri Dan Adamescu (în prezent decedat) – pe care debutul dosarului de corupţie l-a găsit în străinătate. Alexander Adamescu era vizat, alături ce tatăl său, pentru mituirea unor judecători de la Tribunalul Bucureşti. Condamnat la 4 ani de închisoare, tatăl lui Alexander, Dan Adamescu, a murit în timpul detenţiei.  

Foştii parlamentari UDMR Attila Marko şi Gergely Olosz se află în Ungaria, de unde autorităţile n-au reuşit să obţină extrădarea lor. Attila Marko se sustrage unui mandat de arestare din 2015, în timp ce Gergely Olosz este căutat pentru executarea unei condamnări de 3 ani.  

 

Alţi inculpaţi au scăpat basma curată

 

Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv anul trecut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. El a fugit chiar înainte de condamnare, iar avocatul său anunţat instanţa înainte de termenul final că fostul deputat „se plimbă din loc în loc” şi că s-ar afla în SUA. Sorin Shmuel Beraru a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) la cinci ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în dosarul privind fraudarea societăţii Cico SA. Omul de afaceri fugise din ţară din 2002, iar autorităţile nu l-au prins nici până acum.

Sebastian Ghiţă este un om liber şi s-ar putea întoarce, teoretic, oricând ar dori, după ce instanţele i-au revocat ultimul mandat de arestare emis pe numele lui.  

De asemenea, Elan Schwartzenberg a scăpat de acuzaţii după ce s-a ascuns suficient de mult timp în Israel. În vara anului trecut s-au prescris ultimele fapte pentru care era căutat Schwartzenberg în dosarul „Henri Coandă”. 


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel