Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Camionagiii români eliberează autostrada blocată de separatiști
WhatsApp
Șoferii români de TIR au îndepărtat cu forțe proprii o glisieră care împiedica traficul pe autostrada spaniolă AP-7. Separatiștii catalani s-au dat la o parte din calea lor.

Separatiștii care militează pentru independența Cataloniei au blocat miercuri o autostradă foarte tranzitată între Spania și Franța. Manifestanții au desprins una dintre glisierele de siguranță de pe marginea drumului și au aruncat-o perpendicular pe calea de rulare, blocând ambele benzi ale autostrăzii.

Tiriștii români rezolvă situația

Coloane de automobile și vehicule comerciale de transport s-au format pe autostrada AP-7 în dreptul localității spaniole Figueres (orașul natal al artistului Salvador Dali) până când situația a fost rezolvată de doi șoferi români de TIR. La începutul filmării postate pe Youtube, unul dintre ei întreabă în limba română: „Nu vă dați jos, da?”

Calm și fără incidente

Fără să aștepte vreun răspuns și fără să fie intimidați de presa locală care îi fotografia, cei doi camionagii români dau la o parte glisiera prin forța brațelor, suficient cât să elibereze o bandă a autostrăzii. Traficul rutier se reia astfel fără incidente.

Autostrada Mediteranei

AP-7 este un drum cu regim de viteză ridicată, în lungime de peste 1.000 km, care traversează coasta mediteraneană a Spaniei, făcând legătura cu Franța prin punctul de trecere La Jonquera.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Inedit Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel