Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bunicii ar putea primi BANI de la statul ROMÂN pentru a avea grijă de NEPOȚI. CONDIȚIILE
WhatsApp
Bunicii ce au grijă de nepoții lor ar putea primi, începând cu anul viitor, o indemnizație pentru creșterea și îngrijirea acestora, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere. 

Proiectul legislativ care prevede această măsură se află de puțină vreme în atenția senatorilor și are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptarea de către Parlament și de publicarea în Monitorul Oficial.

Concret, dacă proiectul va ajunge să se aplice, oricare dintre bunicii care au grijă de nepoții naturali sau adoptați vor putea primi o indemnizație de creștere în valoare de 650 de lei. Însă numai dacă părinții care se află în concediul de creștere renunță mai repede la el și revin la muncă.

Părinții aflați în concediul pentru creșterea copilului, care vor să se întoarcă mai repede la serviciu, pot cere, după cum stabilește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010, acordarea unui stimulent de inserție. Astfel, dacă părinții vor renunța la concediul de creștere, bunicii vor primi acea indemnizație de 650 de lei. Cu alte cuvinte, părinții vor primi stimulentul de inserție, în timp ce bunicii vor primi indemnizația de creștere, scrie avocat.net.

Pentru a putea solicita indemnizația pentru creșterea nepoților, bunicii vor trebui să locuiască în România împreună cu nepoții pentru care o cer, să se ocupe efectiv de creșterea și îngrijirea acestora și să aibă acordul părinților celor mici.

Cererile pentru indemnizația destinată creșterii nepoților se vor putea depune la primăria din orașul de domiciliu și vor fi însoțite, pe lângă actul de identitate al solicitantului și certificatul de naștere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calității de bunic al copilului respectiv și de acordul scris al părinților.

Atenție! Această propunere legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie adoptată de Parlament, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel