Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria: Frontierele interne ale UE nu trebuie să fie reînchise
WhatsApp
Uniunea Europeană trebuie să combată împreună pandemia de COVID-19, dar nu trebuie să permită reînchiderea frontierelor sale interne, a declarat ministrul de externe bulgar Ekaterina Zaharieva, care se află într-o vizită oficială la Praga, transmite luni novinite.com.

''Ne-am confruntat deja cu asta şi s-a ajuns la blocarea a mii de persoane şi la suspendarea furnizării de bunuri'', a spus Zaharieva într-o conferinţă de presă.

''Aş dori să spun că Bulgaria este deschisă pentru turiştii cehi. Autorităţile au luat toate măsurile necesare pentru siguranţa lor'', a continuat şefa diplomaţiei bulgare, care a felicitat Republica Cehă pentru că este ''un exemplu pentru alte ţări după deschiderea graniţelor sale pentru intrarea liberă a cetăţenilor UE''.

În luna iunie, Ekaterina Zaharieva a menţionat că Bulgaria este una dintre cele mai sigure destinaţii turistice în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19.

Bulgaria şi-a deschis în luna mai frontierele pentru ceilalţi cetăţeni din Uniunea Europeană, după o interdicţie de intrare care a fost în vigoare două luni. Libera circulaţie între ţările UE a fost reluată de la jumătatea lunii iunie.

Pe de altă parte, şefa diplomaţiei bulgare a accentuat că este esenţial ca în noul buget multianual al UE pentru perioada 2021-2027 politica de coeziune să aibă aceeaşi pondere ca în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel