Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. 15 puteri mondiale solicită DESPĂGUBIRI: "Avem de SUFERIT"
WhatsApp
Cincisprezece țări, inclusiv Australia, SUA, India și Noua Zeelandă, au solicitat despăgubiri, în cadrul unei reuniuni a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) de la Geneva, susținând că au avut de suferit din cauza Brexit, relatează BBC.

Oficialii australieni au declarat că exportatorii lor de vite și miei au avut de suferit după mai multe întârzieri ale Brexit. Brazilia a declarat că planurile Brexit pentru Irlanda de Nord ar putea încălca regulile OMC.

Problema principală pentru cele 15 țări este un sistem care le permite accesul mai ușor la marea piață a UE pentru cantități limitate din bunurile lor, în principal produse agricole, este vorba de contingentele tarifare. Membrii Organizației Mondiale a Comerțului aplică în general tarife vamale pentru multe dintre bunurile pe care le cumpără din străinătate. Pentru unele produse și-au asumat angajamente de reducere a tarifelor, iar în unele cazuri, tariful redus este zero.

Este mai rentabil pentru fermierii australieni să vândă carne de vită în Europa, de exemplu, iar Brexit-ul complică acest lucru.

Unele țări spun că din cauza Brexit li se va reduce accesul la o piață mare și bogată.

Australia a declarat că Regatul Unit și UE au propus diferite modalități de alocare a cotelor, care ar duce reducerea prezenței exportatorilor australieni în prezent.

SUA au susținut că ar putea pierde accesul unor produse la tarife reduse, cum este brânza de pizza în Marea Britanie sau sucul de struguri în UE, dar și că ar putea fi afectate puternic vânzările de carne de porc și vin.

Unele țări solicită compensații din partea Marii Britanii și UE, ceea ce în cazul OMC ar însemna, de obicei, reducerea tarifelor la alte mărfuri.

Australia a mai susținut că a fost afectată de Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel