Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia. Un șofer ROMÂN de TIR și-a IEȘIT din MINȚI după ce soția l-a înșelat cu un coleg. A făcut PRĂPĂD
WhatsApp
Un şofer român de TIR înşelat de soţie cu un coleg ceh, a făcut prăpăd în parcare, în Belgia. A rămas fără permis şi va fi judecat, după ce a petrecut o noapte în arestul poliţiei.

Imagini halucinante au apărut pe grupurile şoferilor profesionişti, pe Facebook, cu un camionagiu român ieşit din minţi într-o parcare din Belgia. Şeful şoferului l-a concediat şi a povestit la Observator toată întâmplare.

Conform acestuia, şoferul fusese înşelat de soţie cu un coleg ceh şi, gelos, s-a îmbătat în parcare, apoi a luat capul tractor şi a lovit două autoturisme. A coborât de la volan şi cu un levier în mână a vrut să-l bată pe rival, dar şi pe cei care filmau sau doar se uitau la scenă.

Din cauza alcoolului, şoferul a adormit la umbră, lângă capul tractor, apărând imagini cu el întins pe asfalt.

Un echipaj de poliţie a sosit în parcare şi l-a arestat pe român, care, conform şefului lui, a petrecut o noapte în arest. Avea alcoolemie 1.06 şi a rămas 15 zile fără permis, urmând ca în această perioadă să afle şi pentru ce alte acuzaţii va fi judecat.

Patronul firmei din Timişoara pentru care lucra spune că şoferul devenea violent când bea şi că era extrem de gelos: „Când bea, calcă pe cadavre, omoară lumea”. În vârstă de 49 de ani, Grigore C. nu e la prima astfel de întâmplare, după cum ne-a mai spus fostul lui angajator.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel