Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Te lovești de o problemă deosebită și vrei să o semnalezi? Ai nevoie de ajutor pentru reintegrarea pe piața muncii? Așteptăm mesajele tale de luni până vineri între orele 9:00 și 18:00 la numărul de telefon 0722.264.462 sau pe email la [email protected].
Conținuțul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Bani pentru românii care vor să se întoarcă acasă: economie socială în mediul rural
WhatsApp
Mulți români din Diaspora s-ar întoarce acasă, în gospodăriile lor, alături de familiile lor, dacă ar putea câștiga la fel de bine ca „afară”. Acum este posibil acest lucru, pentru cei care vor să devină antreprenori și să acceseze fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) pentru economie socială în mediul rural.

Până pe 15 decembrie 2020 se pot depune proiecte pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile. Aceasta este prima fază a programului, în care sunt așteptate solicitări din partea entităților mari care apoi vor putea face campanii de informare și conștientizare, vor selecta beneficiarii, le vor oferi cursuri de antreprenoriat și vor selecta proiectele care urmează să fie finanțate. Acest prim pas îl pot face primăriile și alte instituții publice, ONG-urile, asociațiile, patronatele, federațiile, camerele de comerț. Acestea devin administratori de granturi și pot accesa până la 3 milioane de euro, din care vor finanța afacerile rurale.

 

Cursuri de antreprenoriat și competiție

 

Cea de-a doua fază – de care pot profita și românii din diaspora ce vor să se întoarcă acasă – se va derula anul viitor, când ei vor putea primi finanțare de la 40.000 până la 200.000 de euro pe fiecare proiect, după ce participă la cursuri de antreprenoriat, învață să conceapă un plan de afaceri și câștigă un concurs de proiecte. Aceste „filtre” sunt absolut necesare pentru a se garanta eficiența proiectelor care primesc această finanțare, din fonduri europene. Iar cei care deja au experiență în diverse doomenii de activitate care pot fi dezvltate în mediul rural, trebuie doar să-și pună planul în aplicare.

Linia de finanțare din POCU este numită „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural”, iar fiecare proiect prin care se vor finanța viitoarele afaceri din mediul rural poate primi finanțare de maximum 3 milioane de euro, din care minimum 70% vor merge către viitoarele întreprinderi sociale. Bugetul total al programului este de 30 de milioane de euro, din care 21 de milioane euro provin din fonduri UE. Administratorii de granturi vor căuta persoane capabile să înființeze întreprinderi sociale în satele României, astfel încât să crească nivelul de trai al întregii comunități.

 

Ce afaceri se pot face la sate

 

Potrivit Ghidului Solicitantului, întreprinderile sociale beneficiare pot avea ca obiect de activitate procesarea și producția de alimente (mezeluri, conserve, sucuri, dulcețuri, uleiuri, lactate etc.), fabricarea de băuturi, bere sau malț, producerea dulciurilor, ceaiurilor, condimentelor, a hranei pentru animalele de fermă sau de companie. Iar prin acest proiect trebuie să li se ofere locuri de muncă membrilor comunității și să se folosească 90% din profit pentru comunitate. Cu acești bani se pot face grădinițe, after-school pentru copii sau se pot organiza cursuri de formare profesională pentru membrii comunității, workshopuri, se pot face excursii cu scop educativ sau orice poate ajuta comunitatea.

Românii care se încumetă să se întoarcă în țară pentru a se ocupa de un astfel de business nu vor fi lăsați singuri, ci vor beneficia de expertiza administratorilor de granturi. Cei care se pregătesc să depună proiecte pentru a deveni administratori de granturi știu exact ce-și doresc de la viitoarele afaceri din mediul rural, astfel încât vor putea oferi și cea mai bună consultanță beneficiarilor.

 

Garanții de la cei mai buni experți

 

„Cei care vor fi selectați pentru finanțare vor participa mai întâi la cursuri de antreprenoriat, în cadrul proiectului, pentru a-nvăța cum se face un plan de afaceri bun. Apoi vor trece printr-o competiție de proiecte și câștigătorii vor primi finanțare. Durata de implementare a proiectului nostru este de 33 de luni și, probabil, activitatea va începe efectiv în vara anului viitor”, explică Ginu Toma, președintele Federației Agricultorilor „Fermierul”, care a gestionat până acum multe astfel de proiecte.

Astfel, cu ajutorul pregătirii temeinice, cu profesioniști în accesarea de fonduri europene, având și cea mai bună consultanță în domeniu, românii care vor să dezvolte o afacere în satele din România și să ajute comunitățile locale vor avea sprijin financiar, dar și coordonare din partea celor mai buni experți, pentru a se garanta eficiența acestor proiecte, pe termen lung.

 

 

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Locul tau este acasa! Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel