Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria: Român mort pe autostradă, după ce a coborât dintr-un microbuz. „Alerga și îi curgea sânge din nas“
WhatsApp
Un tânăr român de 34 de ani a sfârșit ucis de o mașină, pe A1 în Austria. Bărbatul coborâse dintr-un microbuz în care se afla alături de alți români, după ce îi solicitase soferului să oprească pentru că îi curgea sânge din nas.

Potrivit celorlalți români pasageri în microbuzul cu numere de Moldova, românul care a murit în accidentul de sâmbătă seara consumase mult  alcool pe drum, până atunci. Ei veneau de la muncă, dinspre Salzburg. La un moment dat, tânărul a spus că nu se simte bine și a rugat șoferul să oprească. Dar de îndată ce a coborât, au văzut că românului a început să îi curgă sânge din nas.

Apoi, dintr-o dată, a fugit de lângă microbuz și traversat autostrada, a urcat apoi peste parapetele central din beton și a alergat pe banda opusă. Dacă atunci când a traversat primul sens de autostradă a avut noroc și nu a fost lovit, odată ajuns pe sensul celălalt a fost lovit din plin și aruncat în aer de o maşină condusă de o femeie de 33 de ani. Deși șoferiţa a frânat violent încercând să evite impactul, pentru că vizibilitatea era redusă, nu a putut evita tragedia.

Românul de 34 de ani a murit pe loc din cauza rănilor severe, iar șoferiţa din wolkswagen a suferit un atac de panică și răni minore. Ceilalți pasageri români și moldoveni din microbuz au fost escortați de polițiști la secție, pentru a-i audia și a înțelege cum s-au petrecut evenimentele, relatează nachrichten.at.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel